Bulgaria a semnat un contract de 9,5 milioane de euro cu Wojskowe Zak³ady Lotnicze din Polonia pentru revizia a şase motoare de avion MiG-29, a anunţat astăzi Ministerul Apărării de la Sofia, relatează Agerpres.
Revizia ar urma să fie efectuată "pentru a asigura navigabilitatea aeronavelor MiG-29 până la obţinerea capacităţilor operaţionale pentru serviciul de luptă cu noua platformă de luptă F-16 Block 70". Contractul a fost semnat astăzi în urma unei licitaţii publice, iar valoarea totală a acestuia este de 9,552 milioane de euro, a precizat ministerul. Contractul stipulează că perioada de reparaţii pentru fiecare motor nu va depăşi nouă luni de la data predării, precizează sursa citată.
Aceste cheltuieli militare suplimentare, care se ridică la 1,35 miliarde de euro până în 2031, plata urmând a se face în tranşe, se adaugă unei comenzi similare pentru achiziţionarea primelor opt avioane F-16, care a fost făcută în 2019 şi a reprezentat cel mai mare contract de modernizare militară de la sfârşitul comunismului pentru cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, care a fost în mod tradiţional apropiată de Moscova.Având în vedere că linia de producţie a suferit întârzieri, Sofia speră să primească prima aeronavă F-16 în 2025.În prezent, Bulgaria se bazează pe misiunile de poliţie aeriană ale Alianţei Nord-Atlantice pentru a-şi asigura securitatea spaţiului aerian, menţionează sursa citată.