BURSELE DIN LUME Evoluţia inflaţiei din zona euro dezamăgeşte pieţele

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 18 iulie 2017

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut ieri, după publicarea datelor privind inflaţia din zona euro, în iunie, care a rămas neschimbată faţă de luna anterioară.

Titlurile băncii britanice "Barclays" Plc s-au depreciat cu 0,6%, la 207,30 pence. O instanţă din Londra a decis, ieri, că procesul care priveşte "Barclays" şi patru foşti directori ai băncii, în care sunt acuzaţi penal în legătură cu finanţarea de urgenţă oferită în 2008, va începe la data de 9 ianuarie 2019.

Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au pierdut 1%, ajungând la 16,31 euro. Banca Centrală Europeană i-ar putea evalua pe cei mai mari doi acţionari ai "Deutsche Bank" AG, familia regală din Qatar şi grupul chinez HNA, conform unei surse apropiate situaţiei, citată de Reuters.

Titlurile celui mai mare grup bancar italian, "UniCredit" SpA, au consemnat un declin de 0,5%, la 17 euro. Banca a semnat un acord cu Pimco şi Fortress pentru vânzarea unui portofoliu de credite neperformante în valoare de 17,7 miliarde de euro.

La ora 16.35 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,3%, la 7.401,53 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,4%, la 12.586,69.

Pe Wall Street, acţiunile au fluctuat ieri, în deschidere, investitorii fiind atenţi la rezultatele financiare ale companiilor.

Titlurile "Bank of America", a doua mare bancă din SUA, s-au depreciat cu 0,5%, la 24,09 dolari, iar cele ale băncii de investiţii "Goldman Sachs" - cu 0,1%, la 228,42 dolari.

Acţiunile producătorului israelian de medicamente "Teva Pharmaceutical Industries" Ltd. au pierdut 0,9% pe piaţa americană, afişând un preţ de 31,36 dolari. Comisia Europeană acuză "Teva" că a încheiat un acord ilegal cu societatea "Cephalon" pentru amânarea vânzării unei versiuni generice mai ieftine a unui medicament destinat tratării tulburărilor de somn.

La ora 10.03, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,03%, la 2.459,96 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,01%, la 21.639,40.

Cele mai multe dintre acţiunile companiilor listate în Asia au urmat un curs pozitiv ieri, după ce, la finele săptămânii trecute, indicii majori de pe Wall Street au consemnat noi niveluri record.

Titlurile companiei tehnologice chineze "Tencent Holdings" Ltd. au urcat cu 0,1%, la 285 de dolari HK.

Acţiunile companiei petroliere australiene "Santos" Ltd. s-au apreciat cu 2,7%, la 3,07 dolari australieni, iar cele ale "Woodside Petroleum" Ltd. - cu 0,8%, la 30,28 dolari australieni, pe fondul avansului cotaţiilor ţiţeiului.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a scăzut cu 0,2%, la 5.755,47 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong a urcat cu 0,3%, la 26.470,58.

Bursele din Japonia au fost închise ieri (sărbătoare naţională).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb