BURSELE LUMII Pieţele europene cresc, după patru zile de declin

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 25 noiembrie 2021

Pieţele europene cresc, după patru zile de declin

Bursele din Europa au crescut ieri, după patru zile de declin, pe fondul avansului cotaţiilor materiilor prime.

London Stock Exchange

- În contextul dat, acţiunile companiei miniere Rio Tinto Plc s-au apreciat cu 1,5%, la 4.742,50 pence la ora locală 16.10, cele ale BHP Group Plc - cu 1,5%, la 2.030 pence.

- Titlurile companiei farmaceutice anglo-suedeze AstraZeneca Plc au stagnat la 8.4820 pence la ora 16.17. Prinţul Charles al Marii Britanii a inaugurat marţi un nou centru de cercetare şi dezvoltare al AstraZeneca din Cambridge, estul Angliei, în valoare de un miliard de lire sterline, compania intenţionând să îşi dezvolte portofoliul de medicamente.

- Indicele FTSE 100 a crescut cu 0,4%, la 7.292,99 puncte la ora 16.18.

Euronext Paris

- Titlurile companiei franceze de telefonie Orange SA au câştigat 0,2%, ajungând la 9,96 euro la ora 17.04. Stephane Richard, directorul general al grupului, a fost condamnat ieri la un an de închisoare, cu suspendare, după ce un tribunal de apel din Paris l-a găsit vinovat de complicitate la folosirea abuzivă a fondurilor publice. De asemenea, tribunalul de apel l-a amendat pe Stephane Richard cu 50.000 de euro. În schimb, directorul Orange a fost achitat de acuzaţia de complicitate la fraudă.

- Acţiunile grupului auto Renault SA au coborât cu 2,1%, la 31,94 euro la ora 17.06. Compania a reuşit să obţină sprijinul Guvernului de la Paris pentru decizia sa de a nu mai susţine o uzină de componente auto din Franţa care trece printr-o perioadă dificilă, în pofida criticilor venite de la sindicate şi autorităţile locale.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,04%, la 7.047,63 puncte la ora 17.07

New York Stock Exchange

Pieţele din SUA au scăzut în majoritate, în prima parte a zilei de ieri, în aşteptarea publicării minutelor din cea mai recentă şedinţă de politică monetară a băncii centrale americane (Fed).

- Acţiunile JPMorgan Chase & Co. s-au depreciat cu 0,8%, la 167 dolari la ora locală 11.28, deşi cea mai mare instituţie financiară americană a fost desemnată, încă o dată, cea mai importantă bancă pentru sănătatea sistemului financiar mondial, conform celui mai nou clasament anual al băncilor de importanţă sistemică elaborat de organismele globale de reglementare.

- Titlurile Spotify Technology SA au urcat cu 1,9%, la 247,81 dolari la ora 11.28. Platforma de streaming muzical a creat un nou hub unde utilizatorii pot asculta coloane sonore, cântece şi podcasturi legate de showurile Netflix.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,1%, la 35.765,08 puncte la ora 11.30, S&P 500 a urcat cu 0,07%, la 4.693,93.

Nasdaq

- Acţiunile Apple Inc. s-au apreciat cu 0,3%, la 161,96 dolari la ora 11.31. Gigantul tehnologic a chemat în judecată NSO Group, compania israeliană care a creat spyware-ul Pegasus, aflat la baza mai multor atacuri derulate, inclusiv de diverse guverne, împotriva unor jurnalişti, activişti şi politicieni. Apple cere ca firma israeliană să fie făcută responsabilă de atacurile realizate cu spyware-ul pe care l-a vândut.

- Indicele Nasdaq Composite a urcat cu 0,2%, la 15.807,67 puncte la ora 11.32.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au fluctuat ieri, investitorii considerând că SUA vor înăspri mai devreme decît se aştepta politica monetară.

- Acţiunile conglomeratului nipon Toshiba Corp. au coborât cu 1,6%, la 4.673 yeni, după apariţia informaţiei conform căreia al doilea mare acţionar al său s-a opus planului companiei de a se diviza în trei entităţi.

- Titlurile companiei auto Nissan Motor Co. s-au apreciat cu 4,4%, la 641 yeni, cele ale rivalei Honda Motor Co. au pierdut 0,5%, ajungând la 3.276 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a coborât cu 1,6%, la 29.302,66 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile companiei petroliere Woodside Petroleum Ltd. au consemnat un plus de 1,6%, la 22,81 dolari australieni, cele ale rivalei Santos Ltd. - de 2,2%, la 6,89 dolari australieni. Preţurile petrolului au urcat, marţi, la cel mai ridicat nivel din ultima săptămână, după decizia SUA şi a altor state de a elibera ţiţei din rezervele strategice, ca să tempereze creşterea preţurilor, măsuri care sunt însă sub unele aşteptări din piaţă.

- În acelaşi sector, acţiunile Oil Search Ltd. s-au apreciat cu 0,7%, la 2,23 dolari australieni.

- Indicele S&P/ASX 200 a coborât cu 0,2%, la 7.399,40 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb