Conferinţele dedicate specialiştilor de resurse umane continuă, cu un nou eveniment din seria "HR Vibes", ce va avea loc pe 28 septembrie 2021 la Cluj-Napoca. Se va desfăşura atât în format fizic, la Grand Hotel Italia, cât şi în format online, pe platforma Cisco Webex.
După un an si jumătate în care atât companiile, cât şi oamenii au fost supuşi unor teste dificile aduse de pandemia de COVID-19, îndrăznim să ne uităm ceva mai optimist spre viitor. Cu toate acestea, realitatea de dinainte nu este complet recuperabilă, iar adaptarea pe care cu toţii am exersat-o în această perioadă a adus cu sine schimbări importante, iar unele dintre ele sunt aici să rămână.
Harta schimbărilor şi efectelor acestora este complexă, iar specialiştii în HR au complicata misiune de a îi găsi sensul şi a o face practicabilă, ţinând cont atât de obiectivele de business, cât şi de aşteptările angajaţilor.
În aceste condiţii, la "Cluj-Napoca HR Vibes" 2021 invităm specialişti de resurse umane cu experienţă şi aruncăm o privire asupra strategiilor acestora, facem schimb de experienţă şi desluşim schema complicată de valenţe ale modului cum va arăta munca după pandemie.
SPEAKERI CONFIRMAŢI:
ROB VEERSMA, Global Director, Training & Development, Gazprom International
ANDREI SZATMARI, Organizational Development Consultant, Bosch România
MIHAELA SCURTU, HR Director România, LEONI
GYÖNGYI HUNYADI, HR Manager, VCST Automotive Production
MIHAI GĂVAN, HCM Global Sales Director, TotalSoft
ANDRADA BUSUIOC, Internal Communications and Engagement Manager, Brico Depôt România
DELIA ILIASA, Managing Partner, SanoPass
IONUŢ GHERLE, CEO, UCMS by AROBS
LIANA PRECUP, HR Manager, Evozon
AURELIAN CHITEZ, Sales Director, Romanian Software
PAUL DANIEL, Group Head of Talent Acquisition, Superbet
CĂTĂLIN OLTEANU, Director Comercial, Edenred România
OANA PIPER, Manager Resurse Umane, Solina Grup
ALINA ŞTEFAN, Chief Executive Officer, Salarium
LUIZA BANYAI, Head of International People Operations, Amber
ANCA PUCA, Sales Manager, Smartree
ANDREI SZATMARI, Organizational Development Consultant, Bosch România
MIHAELA SCURTU, HR Director România, LEONI
EMILIA STROE, HR Director, KFC, Pizza Hut, Taco Bell România (Sphera Franchise Group)
RAMONA BOSÎNCEANU, HR Manager, Eaton
FLORINA CICORTAS, Human Resources Manager, De'Longhi România
DANIELA PIPAŞ, Head of HR, BRINEL, Co-Fondator, Institutul pentru dezvoltare umană şi organizaţională în România - IMO România
Conferinţa vizează: HR Managers & HR Directors, Talent & Acquisition Managers, Employer Branding Managers, Recruitment Managers, HR Business Partners, Hiring Managers, HR & PR Specialists, Internal & External Communication Managers, Consultanţi HR, PR & employer branding, Directori generali, Team Leaders.
Pentru detalii despre agendă şi bilete, vă rugăm să consultaţi site-ul.
Mark your B2B opportunity, alături de BusinessMark!
Eveniment organizat de BusinessMark, susţinut de TotalSoft, Romanian Software, Superbet, Brico Depôt România (parte a grupului Kingfisher), SanoPass, Salarium, UCMS by AROBS, Benefit an Edenred Company, Smartree, Dendrio.
Parteneri media: Ziarul Bursa, DeBizz, Transilvania Business, Revista Piaţa, TheBizz, Energynomics.ro, Administraţie.ro, Global Manager, Financial Market, FinZoom.ro, Jurnalul de Afaceri, Portal HR, IQads, SMARK, Market Watch.