BVB Indicii bursieri au urcat cu peste 2%

A.B.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 iunie 2005

Şedinţa de ieri a fost caracterizată de o creştere generalizată a pieţei, reflectată, în special, în evoluţia ascendentă a indicilor bursieri. Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la "Est Invest" Focşani, ne-a declarat: "Lichiditatea pe piaţa bursieră a fost ieri de circa 100 de miliarde de lei, ceea ce se încadrează în limitele zilnice, însă indicii au cunoscut aprecieri importante, de peste două puncte procentuale". Cea mai mare creştere a avut-o indicele care reflectă lichiditatea acţiunilor societăţilor de investiţii, BET-FI, şi care s-a apreciat cu 3,61%. Creşterea pieţei vine nu pe fondul unor volume mari tranzacţionate, ci a unor majorări de preţuri. Domnul Murgoci a precizat: "Volumele tranzacţionate nu au fost mari, cererea şi oferta fiind destul de firave, însă creşterea pieţei poate fi atribuită dorinţei cumpărătorilor de a intra cît mai rapid în posesia acţiunilor". Cele mai tranzacţionate societăţi, după valoare, au fost ieri SIF 5 "Oltenia" Craiova, "Rompetrol Rafinare" Constanţa (RRC), SIF 2 "Moldova" Bacău, "Petrom" Bucureşti (SNP) şi "Banca Transilvania" Cluj Napoca (TLV).

Astfel, la prima categorie, cea mai mare valoare de tranzacţionare au avut-o titlurile "Petrom" şi a fost de 13,43 miliarde de lei. Tranzacţiile au fost realizate la preţuri cuprinse între 3.490 şi 3.660 lei/acţiune. Cotaţia s-a apreciat cu 4,3% comparativ cu şedinţa precedentă.

În cadrul aceleiaşi categorii o lichiditate ridicată au înregis-trat şi titlurile "Banca Transilvania", transferate în număr de peste 1,4 milioane, pentru 10,75 miliarde de lei. Preţul de referinţă a crescut cu 2,1%, ajungînd la 7.200 lei/acţiune.

Categoria societăţilor de inves-tiţii a avut ieri cea mai mare creştere, o contribuţie importantă la aceasta avînd-o acţiunile SIF "Oltenia" Craiova şi SIF "Moldova" Bacău. Toate cele cinci SIF-uri au înregistrat creşteri ale preţurilor, cea mai mare dintre ele, de 4,9%, avînd-o SIF "Banat Crişana".

Cele mai importante creşteri de preţ le-au înregistrat companiile "Electroaparataj" Bucureşti (ELJ), pe fondul unui volum redus de tranzacţionare şi "Oil Terminal" Constanţa (OIL). Preţul de referinţă al titlurilor ELJ s-a situat la 3.990 lei/acţiune, mai mare cu 14% decît cel din şedinţa precedentă, iar cel al acţiunilor OIL a fost de 2.390 lei/acţiune, majorat cu 6,7%.

Scăderile cele mai mari le-au avut acţiunile "Rafinăria Astra Română" Ploieşti (9,4%), Siretul Paşcani (4,5%) şi Policolor Bucureşti (4,6%).

SIF 5 Oltenia Craiova

Cea mai mare valoare de tranzacţionare din cadrul şedinţei bursiere de ieri a fost realizată cu acţiunile SIF 5 "Oltenia" şi s-a ridicat la 19 miliarde de lei. Pachetul cel mai important a fost transferat la mijlocul şedinţei şi a constat în 50.000 de acţiuni, tranzacţionate pentru 12.500 lei/acţiune. Şedinţa a început la preţul minim de 12.200 lei/acţiune şi a oscilat pe toa-tă durata zilei, pentru ca apoi şedinţa să se închidă la maximul de 12.600 lei/acţiune. Cotaţia a cunoscut o creştere de 2,4%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb