BVB Indicii fac un pas în spate

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 5 mai 2022

Indicii fac un pas în spate

Tranzacţii de 37 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat sesiunea de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii în scădere, în ton cu declinul pieţelor europene, investitorii aşteptând decizia de politică monetară a Rezervei Federale.

Indicele BET-XT, ce reflectă dinamica celor mai lichide 30 de titluri ale bursei noastre, a avut un recul de 1,08%, la 1.084 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 1,09%, până la 2.322 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la numai 36,9 milione de lei, peste cea din sesiunea anterioară, dar cu mult sub media zilnică a anului, în condiţiile în care schimburile realizate prin piaţa "deals" au fost reduse.

Andrei Păun, analist de investiţii în cadrul TradeVille, ne-a transmis: "Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie negativă, similară cu cea în scădere înregistrată de principalele burse europene. Indicele BET a scăzut cu 0,99% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce scăderile celorlalţi indici au variat între -1,66% pentru BET-FI şi -0,89% în cazul BETAero. Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de 7,48 milioane de euro, sub media zilnică de aproape 23,1 milioane de euro înregistrată de la începutul anului.

Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Dafora (DAFR), +6,35%, pe fondul tranzacţionării unui volum sub cel mediu din ultimele şase luni pentru acest simbol. Din cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a zilei a fost înregistrată de titlurile One United Properties (ONE), +0,6%, pe fondul tranzacţionării unui volum sub cel mediu la ultimelor şase luni.

Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile Electroargeş (ELGS), -10,31%, cu un volum tranzacţionat sub media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o acţiunile TeraPlast (TRP), -3,15%, pe fondul tranzacţionării unui volum sub cel mediu din ultimele şase luni pentru acest simbol".

În piaţa "regular", topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat un rulaj de 10,38 milioane de lei, titlurile fondului de investiţii încheind ziua la preţul unitar de 2,035 lei, în scădere cu 0,73%.

Acţiunile Banca Transilvania au coborât cu 1,69%, la preţul de 2,325 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 5,98 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a acestui clasament s-au situat titlurile Nuclearelectrica (SNN), ce au scăzut cu 2,52%, până la 42,6 lei, în condiţiile unei lichidităţi de 2,95 milioane de lei.

Acţiunile Romgaz (SNG) au coborât cu 2,07%, la preţul de 42,5 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 1,6 milioane de lei.

În piaţa "deals" a avut loc un schimb cu titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), în valoare de 2,55 milioane de lei, tranzacţia fiind derulată la preţul de 17,02 lei, cu 0,12% peste referinţa din piaţa "regular".

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,96%, până la 879 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Dafora" (DAFR): +6,35%

2. "VES Sighişoara" (VESY): +5,59%

3. "Romcab" (MCAB): +4,35%

4. "Rompetrol Rafinare" (RRC): +4,00%

5. "Mecanica Ceahlău" (MECF): +1,57%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Electroargeş" (ELGS): -10,31%

2. "Uztel" (UZT): -8,00%

3. "Socep" (SOCP): -7,50%

4. "Sinteza" (STZ): -7,50%

5. "BRK Financial Group" (BRK): -4,17%

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cam multi pasi in spate in ultimul timp!

    Ce se intampla cu AQ?? Se prabuseste...alta teapa la orizont? Ziua si teapa? Ieri Vivre, azi Aquila? Si au dat mana cei doi brokeri penali Tradeville si BRK sa tepuiasca tot?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb