BVB Lichiditatea a scăzut, iar, la 1,7 milioane de euro

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 31 august 2010

Lichiditatea a scăzut, iar, la 1,7 milioane de euro

Lichiditatea realizată ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, a fost de numai 7,45 de milioane de lei (1,7 milioane de euro), fiind generată în cea mai mare parte de tranzacţiile cu acţiuni.

Indicii bursieri au consemnat corecţii uşoare, în ton cu scăderile înregis­trate pe bursele americane şi pe cele europene. Cele mai mari deprecieri, de 1,55% şi respectiv 1,23%, au fost înregistrate de indicii BET-NG, al companiilor energetice şi BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB.

Tot ieri, indicele compozit, BET-C, a scăzut cu 1,23%, până la 2.994 de puncte, în timp ce BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare de la Bursă, s-a depreciat la 21.992 de puncte, cu 0,35% mai puţin comparativ cu şedinţa de vineri. În acelaşi timp, indicele BET-XT, care reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni lis­tate la Bursă, a scăzut cu 0,81%, ajungând la 466 de puncte.

Acţiunile societăţii de investiţii financiare "Oltenia" (simbol SIF5) au atras cea mai mare lichiditate de pe piaţă, fiind schimbate 2,3 milioane de acţiuni, în valoare de 3,12 milioane lei. Cotaţia de referinţă a staţionat la 1,35 lei/titlu.

Titlurile SIF2 "Moldova" s-au situat pe poziţia a doua la capitolul lichiditate, cu tranzacţii în valoare de 0,75 milioane de lei, în timp ce acţiunile "OMV Petrom" Bucureşti (simbol SNP) au cumulat o lichiditate de 0,32 milioane de lei, cotaţia SNP coborând la 0,332 lei, în timp ce preţul unei unităţi SIF2 a fost de 1,05 lei.

Titlurile "BRD - Groupe Societe Generale" (simbol BRD) au atras o lichiditate de 0,28 milioane de lei, cotaţia coborând cu 1,68%, până la 11,7 lei.

Tranzacţiile cu acţiuni "Bursa de Valori Bucureşti" (simbol BVB) au însumat 0,28 milioane de lei, iar titlurile s-au apreciat cel mai mult ieri, ajungând la 35,10 lei, în timp ce acţiunile "TMK Artrom" Slatina (simbol ART) s-au ieftinit cu 8,84%, până la 1,65 de lei, pe fondul unor tranzacţii de 8.255 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb