BVB Segmentul SIF, asaltat de cumpărători spre finalul zilei

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 decembrie 2005

Acţiunile societăţilor de investiţii financiare (SIF) au crescut ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în medie cu 2,25%, pe fondul unei lichidităţi ridicate. Valoarea totală perfectată cu acţiunile SIF a reprezentat peste jumătate din rulajul total de pe Bursă. În sesiunea bursieră de ieri au fost efectuate şi tranzacţii cu obligaţiuni în sumă de 182.374 RON. Indicele compozit BET-C, care arată evoluţia pe ansamblu a acţiunilor listate la cota Bursei, a crescut cu 6,48 puncte (0,16%), ajungînd la 3.955,29 puncte, în timp ce indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni lis-tate, a înregistrat o apreciere de 13,98 puncte (0,21%), ajungînd la 6.653,67 puncte.

Cel mai tranzacţionat emitent de la prima categorie a fost "Banca Transilvania", cu o valoare transferată de peste 11,7 milioane de RON raportată la un total al categoriei de circa 18 milioane de RON. Cu titlurile băncii s-a efectuat şi o tranzacţie specială (deal) cu peste 2,5 milioane de titluri, în sumă de peste 3 milioane de RON. Preţul la care s-a perfectat tranzacţia a fost de 1,25 RON/acţiune, mai mare cu 0,8% decît cel de la finele şedinţei bursiere. În prima parte a zilei, cotaţia acţiunilor a urcat pînă la nivelul maxim al zilei de 1,27 RON/acţiune, după care pe fondul unor ordine de vînzare plasate în piaţă cotaţia a scăzut la 1,24 RON/titlu. Preţul de la finalul zilei a fost acelaşi ca cel din ziua anterioară.

La aceeaşi categorie, după ce cu o zi în urmă preţul titlurilor "Biofarm" au urcat, ieri cotaţia a scăzut, vînzătorii făcîndu-şi apariţia în piaţă. Astfel, la finalul zilei, cursul a fost de 0,5150 RON/acţiune, cu 2,8% mai mic decît cel precedent.

Sectorul petrolier a înregistrat evoluţii modeste. Acţiunile "Petrom" au înregistrat preţuri în creştere cu 0,4% faţă de ziua anterioară. Brokerii susţin că începutul de şedinţă pentru acţiunile SNP a fost unul în des-creştere, urmînd ca spre final, preţul să se aprecieze pînă la nivelul de 0,4850 RON/acţiune. O tranzacţie mai mare realizată de SIF5 "Oltenia", prin care societatea de investiţii financiare a vîndut 4,56 milioane de acţiuni a condus la creşterea cotaţiei de la final. Valoarea totală a tranzacţiilor efectuate cu acţiunile SNP a fost de 4 milioane de RON şi peste 8,2 milioane de titluri transferate.

La categoria SIF a fost agitaţie mare în cadrul zilei de ieri pe fondul aşteptării anunţului finalistului în privatizarea BCR.

Preţul acţiunilor SIF2 "Moldova" a crescut cel mai mult, cu 2,78% faţă de ziua precedentă, iar acţiunile SIF3 "Transilvania" s-au apreciat cu 1,96%. Au urmat acţiunile SIF5 "Oltenia", cu o valoare totală a tranzacţiilor de 4,27 milioane RON, la un preţ de închidere de 2,47 RON/acţiune şi SIF1 "Banat Crişana", cu tranzacţii de 4,139 milioane RON, preţul de închidere fiind de 2,24 RON/ acţiune.

"Loulis" Bucureşti

Pe fondul creşterii generale a pieţei, cea mai mare apreciere a cotaţiei a fost înregistrată de acţiunile companiei "Loulis". La finalul zilei, preţul titlurilor a fost în creştere cu 12% pînă la nivelul de 0,4200 RON/acţiune. Valoarea totală tranzacţionată a fost de aproximativ 19.000 de titluri, în sumă de peste 7.000 RON.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb