BVB Titlurile SIF au fost preferatele investitorilor

Raluca Ungureanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 iunie 2004

Pe parcursul sesiunii bursiere de ieri au fost efectuate tranzacţii în valoare totală de 177,2 miliarde de lei, din care 107,3 miliarde de lei reprezintă valoarea tranzacţiilor cu titluri SIF. Indicii bursieri au înregistrat evoluţii contradictorii: BET a scăzut cu 0,05% (1,51 puncte), în timp ce BET-C şi BET-FI au crescut cu 0,59% (11,69 puncte) şi respectiv 8,02% (1.143,39 puncte).

"Hyposwiss Fund - Danube Tiger" a raportat ieri că deţine 5,5% din capitalul social al "Şantierului Naval" Orşova, după ce, în ultima săptămînă, au fost efectuate trei tranzacţii speciale cu acţiuni SNO.

SIF "Oltenia"

Cursul titlurilor SIF5 a scăzut, în prima parte a sesiunii bursiere, de la 7.400 lei la 6.950 lei/acţiune, după care trendul s-a inversat, ultima tranzacţie fiind efectuată la cursul de 7.250 lei/acţiune, cu 9,9% mai mare decît preţul de închidere de marţi. Preţul de deschidere, de 7.400 lei/acţiune, reprezintă un nou maxim istoric. Lichiditatea acţiunilor SIF5 a înregistrat o creştere de aproximativ 60% faţă de şedinţa anterioară, numărul titlurilor transferate ieri fiind de 4,8 milioane. Valoarea tranzacţiilor cu titluri SIF5 s-a ridicat la 34,9 miliarde de lei. Cel mai mare pachet transferat a numărat 200.000 de titluri. Tranzacţia a avut loc la jumătatea sesiunii, la preţul de 7.250 lei/acţiune.

"SIF" Moldova

Preţul titlurilor SIF2 a scăzut, în prima parte a sesiunii bursiere, de la 6.400 lei/acţiune (maximul zilei şi nou maxim istoric) la 6.050 lei/acţiune, după care trendul s-a inversat. Ultima tranzacţie a fost realizată la cursul de 6.300 lei/acţiune, cu 10,5% mai mare decît preţul de închidere de marţi. Valoarea tranzacţiilor efectuate ieri cu acţiuni SIF2 a fost de 33,9 miliarde de lei, la un număr de peste 5,4 milioane de titluri transferate. La începutul şedinţei, au fost transferate 151.000 de acţiuni SIF2 (cel mai mare pachet transferat ieri), la preţul de 6.400 lei/acţiune.

"Rompetrol Rafinare" Constanţa

Preţul acţiunilor RRC s-a apreciat pe parcursul sesiunii bursiere de ieri, pe fondul unei lichidităţi ridicate. Au fost transferate peste 21,2 milioane de acţiuni în valoare de 14,1 miliarde de lei. Preţul a crescut de la 647 lei la 678 lei/acţiune, după care, spre sfîrşitul şedinţei, a înregistrat o uşoară scădere. Ultima tranzacţie a fost efectuată la preţul de 669 lei/acţiune, cu 3,6% mai mare decît preţul de închidere de marţi. Cel mai mare pachet transferat ieri a numărat 1.818.000 titluri, preţul transferului fiind de 650 lei/acţiune.

SIF "Transilvania"

În primele minute de tranzacţionare, preţul acţiunilor SIF3 a scăzut de la 8.300 lei la 7.550 lei/acţiune, după care trendul s-a inversat. Ultima tranzacţie a fost realizată la preţul de 8.050 lei/acţiune, cu 8,1% mai mare decît preţul de închidere de marţi. Cel mai mare pachet transferat a numărat 142.500 de acţiuni, preţul la care a fost realizată tranzacţia fiind de 8.000 lei/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb