Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian-Constantin Şerban, a anunţat că au fost identificate 240 de posturi ce vor fi desfiinţate în urma analizei organigramei, iar propunerea va fi supusă aprobării Biroului permanent şi plenului, relatează Agerpres.
"În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei. În urma acestui proces, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate", a transmis Ciprian Şerban.
Potrivit sursei citate, următoarele posturi vor fi desfiinţate în cadrul Camerei Deputaţilor:
71 de posturi la Departamentul legislativ şi Secretariatul tehnic, 17 posturi la Cabinetul secretarului general şi secretarii generali adjuncţi;
15 posturi la Direcţiile de comunicare şi informatică;
14 posturi la Departamentele economic şi resurse umane, 8 posturi la Direcţia de control şi Serviciul audit;
13 posturi sunt vizate la Direcţia studii parlamentare şi Direcţia externe şi protocol;
45 de posturi la Departamentul transporturi şi administrativ;
19 posturi la Direcţia afaceri interne şi alte departamente;
37 de posturi sunt şi ele vizate la Centrul internaţional de conferinţe.
Propunerea pentru noua organigramă a Camerei Deputaţilor va fi supusă aprobării Biroului permanent pe 29 ianuarie şi apoi va fi prezentată în plen pentru adoptare.
Ciprian Şerban a subliniat că procesul respectă legislaţia privind dialogul social şi că au avut loc discuţii cu sindicatele. Se va respecta legislaţia privind concedierile colective, iar economiile estimate de 35 de milioane de lei anual din salarii vor fi completate de economii generate de eficientizarea cheltuielilor instituţiei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 17:25)
Interesant era daca faceati mentiune asupra a cate din cele 240 posturi sunt ocupate la momentul deciziei. Altfel ..... vorbe in vant
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 17:47)
Exact
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 18:32)
Poate nu sint ocupate in totalitare. Fiind prevazute in organigrama erau potential ocupabile.
Cind se prezentau la interviu persoanele potrivite.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2025, 08:29)
De ce s-au mai facut angajari in luna decembri si ianuarie???
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2025, 09:35)
Spune ,SIMPLU si CLAR ;
240 posturi din CATE ?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2025, 09:41)
ii muta la senat si pitipoancele de la senat la camera
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2025, 09:42)
Spune ,SIMPLU si CLAR ;
240 posturi din CATE ?
Apropo !
Presa,nu va mai intindectii cu informatii nerelevante in prezent fata de situatia extrem de grava
a rispelr bugetare
Dezbateti fenomenul pe insistenta numarului extrem de mare a pitifelnicilor de partide
angajati la cozonacul bugetar ,pe toate palierele de administrare publica.