Kindred Group a lansat campania "Câştiguri Adevărate" prin intermediul brandului său Unibet, cu Cosmin şi Eliza Natanticu în rolul ambasadorilor. Astfel, operatorul îşi reafirmă angajamentul pentru responsabilitate şi echilibru în practicarea jocurilor de noroc. Iniţiativa, care este mult mai mult decât un simplu demers de marketing, pune în prim-plan valorile autentice şi importanţa relaţiilor personale.
Sub sloganul "Câştigurile adevărate sunt deja lângă tine: familia şi prietenii", campania este o invitaţie la reflecţie pentru jucători, reamintindu-le că bucuriile reale provin din conexiuni autentice, nu din jocuri excesive. Proiectul include o prezenţă amplă pe canale digitale, social media şi televiziune.
Leadership în responsabilitate şi sustenabilitate
Bogdan Sonea, Marketing Manager Unibet România, a declarat: "Prin campania < < Câştiguri Adevărate > >, reafirmăm angajamentul nostru de a sprijini o experienţă de joc echilibrată şi de a pune responsabilitatea în centrul obiectivelor noastre. Industria jocurilor de noroc are nevoie de exemple pozitive şi iniţiative proactive care să protejeze jucătorii şi să contribuie la un mediu mai sănătos."
Campania face parte dintr-o serie de eforturi ample ale companiei al căror obiectiv este ambiţia Kindred de a deveni un reper în piaţă în ceea ce priveşte promovarea jocurilor de noroc responsabile. Angajamentul Kindred pentru responsabilitate este materializat prin iniţiativa strategică "Împreună spre Zero", lansată în 2021. Obiectivul acestei iniţiative este ca 0% din veniturile grupului să provină de la jucători aflaţi la risc. Progresul realizat până în prezent este raportat public trimestrial, ca dovadă a transparenţei acestui demers.
Cel mai recent raport, cel pentru trimestrul al treilea din 2024, arată că veniturile provenite de la jucătorii cu risc ridicat sunt de 3,2%. Totodată, 87,3% dintre jucătorii identificaţi cu atitudine problematică şi-au îmbunătăţit comportamentul în urma intervenţiilor Kindred prin instrumentele de pe platformele sale. Aceste date subliniază angajamentul continuu al companiei de a identifica comportamentele cu risc şi de a rafina constant sistemele de intervenţie pentru a promova obiceiuri de joc mai sigure.
Un model pentru industrie
Kindred Group este recunoscut pentru investiţiile consistente în tehnologie, echipe dedicate şi campanii de conştientizare. Sistemul său de prevenţie pentru joc responsabil monitorizează comportamentele utilizatorilor şi oferă intervenţii personalizate pentru reducerea riscurilor. Această abordare poziţionează grupul ca lider în sustenabilitate în sectorul jocurilor de noroc.
"Mesajul campaniei < < Câştiguri Adevărate > > este acela că valorile umane, precum familia şi prietenii, trebuie să primeze. Este esenţial ca industria să promoveze comportamente responsabile şi să sublinieze importanţa unui mediu echilibrat pentru jucători," adaugă Bogdan Sonea.
Impact economic şi social
Prin iniţiative precum "Câştiguri Adevărate", Kindred nu doar că sprijină un model responsabil de business, dar contribuie activ la schimbarea percepţiei asupra industriei jocurilor de noroc. Accentul pus pe prevenţie, educaţie şi transparenţă consolidează poziţia grupului ca un partener de încredere pentru jucători şi autorităţi.
Această abordare integrată este esenţială în contextul unei pieţe din ce în ce mai reglementate, unde operatorii trebuie să facă faţă provocărilor economice şi cerinţelor stricte privind protecţia consumatorilor. Kindred Group continuă să demonstreze că succesul financiar poate merge mână în mână cu responsabilitatea socială, fiind un exemplu de urmat pentru întreaga industrie.
(C)
Opinia Cititorului