CCIB şi Kiev vor semna un nou Acord de Cooperare

T.T.
Macroeconomie / 8 iulie 2019

CCIB şi Kiev vor semna un nou Acord de Cooperare

Vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Iuliu Stocklosa, a efectuat, recent, o vizita de lucru la Kiev, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu Volodymyr Koliadenko, vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Kiev (CCIK), se arată într-un comunicat al CCIB remis, astăzi, Redacţiei noastre.

La întâlnire au participat, de asemenea, Monica Surugiu, consilier economic la Biroul de Promovare Comercial - Economică (BPCE) din cadrul Ambasadei României la Kiev.

Scopul acestei vizite a fost reactivarea relaţiilor de colaborare dintre CCIB şi CCIK, inclusiv prin semnarea unui nou acord de cooperare, în vederea dezvoltării cooperării economice şi comerciale între mediile de afaceri din capitalele celor două ţări.

Făcând o prezentare a activităţii CCIB şi punctând interesul Camerei bucureştene pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu CCIK, vicepreşedintele CCIB împreună cu omologul său ucrainean au parafat Proiectul "Acordului de cooperare între CCIB şi CCIK" care urmează să fie semnat de preşedinţii celor două instituţii în scurt timp.

În acest context, vicepreşedintele Stocklosa a a adresat, în numele conducerii CCIB, invitaţia ca o misiune economică organizată de CCIK şi condusă de preşedintele acesteia să efectueze o vizită de lucru la Bucureşti în luna septembrie a.c, arată comunicatul.

La rândul său, vicepreşedintele CCI Kiev a adresat CCIB invitaţia de a deveni membră a "Clubului Kiev al Camerelor de Comerţ şi Industrie Partenere", o asociaţie la care au aderat până în prezent, camere de comerţ din 13 ţări, majoritatea din Europa, dar şi din EAU, precum şi de a participa atât la al II-lea Forum "Cyber Security - Protejarea afacerii dumneavoastră", programat pentru luna octombrie a.c. la Kiev, cât şi la prima expoziţie specializată în domeniul securităţii cibernetice, desfăşurată în marja forumului, relatează sursa citată.

Vizita de lucru a vicepresedintelui CCIB la Kiev vine la puţin timp după misiunea economică organizată în ţara noastră de Administraţia regiunii Vinniţa şi Forumul de afaceri româno-ucrainean organizat de CCIB la sediul istoric, ceea ce scoate în evidenţă rolul prioritar pe care îl deţine Ucraina în strategia de relaţii internaţionale a Camerei bucureştene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb