CE acordă Sofiei o asistenţă financiară suplimentară de 300 milioane euro pentru Kozlodui

F. A.
Internaţional / 27 octombrie 2009

Comisia Europeană a propus azi alocarea unei sume suplimentare de 300 milioane euro, pe care Bulgaria să o poată folosi pentru dezmembrarea centralei nucleare de la Kozlodui, ale cărei reactoare sunt considerate învechite, relatează AFP.

Până la sfârşitul acestui an, UE urmează să furnizeze o asistenţă financiară în valoare de 550 milioane euro, pentru a sprijini Bulgaria în eforturile depuse pentru gestionarea consecinţelor economice ce decurg din închiderea unităţilor nucleare.

Noua ofertă de ajutor a CE reprezintă 300 milioane euro pentru perioada 2010 - 2013. În absenţa acestei noi decizii, asistenţa financiară europeană ar fi trebui să înceteze în luna decembrie.

"Această investiţie într-o reţea energetică bulgară mai sigură şi durabilă ilustrează dorinţa noastră de a vedea Bulgaria pe deplin integrată în piaţa europeană unică de energie", se arată într-un comunicat al preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb