CE sesizează din nou CJUE pe tema reformei judiciare din Polonia

V.I.
Internaţional / 10 octombrie 2019

CE sesizează din nou CJUE pe tema reformei judiciare din Polonia

Comisia Europeană (CE) a sesizat joi - cu trei zile înaintea alegerilor legislative poloneze - Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) împotriva Poloniei, cu privire la un nou regim disciplinar al judecătorilor care, apreciază Bruxellesul, le "subminează independenţa", relatează AFP.

Decizia CE - care a cerut o procedură accelerată - intervine cu trei zile înaintea alegerilor legislative în Polonia, în care conservatorii din Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere, sunt aproape singuri că vor obţine o victorie.

Vasta reformă a sistemului judiciar este percepută de Bruxelles drept o tentativă de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică.

Comisia a sesizat deja justiţia europeană în două rânduri cu privire la această ţară, în decembrie 2017 pe tema reformei tribunalelor ordinare şi în septembrie 2018 pe tema reformării Curţii Supreme.

În dosarul Curţii Supreme, justiţia europeană a stabilit în iunie că scăderea vârstei de pensionare a judecătorilor Curţii încalcă principoiul independenţei judiciare şi, astfel, dreptul european.

PROCEDURĂ DE INFRINGEMENT ÎN APRILIE

Comisia a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, în aprilie, cu privire la noul regim disciplinar al judecătorilor.

Apreciind că răspunsurile date de Polonia sunt nesatisfăctoare, CE a decis să sesizeze CJUE.

Bruxellesul reproşează reformei faptul că-i expune pe judecători unor anchete sau sancţiuni disciplinare "pe baza conţinutului deciziilor lor", inclusiv atunci când aceştia solicită un aviz CJUE, cu sediul la Luxemburg.

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb