Premierul Marcel Ciolacu a declarat, astăzi, la Târgovişte, referindu-se la protestul salariaţilor din Guvern, că, dacă se va impune, va discuta cu aceştia.
"Am fost acolo, am, după cum bine ştiţi, un consilier pe această zonă. M-au anunţat, am un şef de Cancelarie. O să mă întorc la Bucureşti şi o să stau şi eu de vorbă, dacă se va mai impune această discuţie. (...) Eu ştiu cât se munceşte în Guvernul României şi tocmai de aceea mi-ar plăcea să mă implic direct în discuţia cu cei care au făcut acest protest", a spus Ciolacu, răspunzând unei întrebări din partea presei.
Angajaţii din Aparatul de lucru al Guvernului participă luni la un protest spontan, ca urmare a faptului că nu le-au fost soluţionate revendicările salariale.
"Având în vedere numeroasele întâlniri cu reprezentanţii Guvernului României pentru soluţionarea revendicărilor salariaţilor, faptul că, în continuare, angajaţii din Aparatul de lucru al Guvernului României sunt discriminaţi din punctul de vedere al salarizării în raport cu alte categorii de angajaţi din sectorul de activitate 'Administraţie Publică'; luând în considerare ultima întâlnire desfăşurată azi, în cadrul căreia partea guvernamentală a refuzat să corecteze această nedreptate, angajaţii din Aparatul de lucru al Guvernului României au declanşat şi participă la un protest spontan, azi 13.05.2024, intrarea B, Piaţa Victoriei, Guvernul României", reiese dintr-un comunicat transmis de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie - FNSA.
1. Doar psd-isi contează!
(mesaj trimis de anonim în data de 13.05.2024, 20:35)
Sta de vorba așa cum a stat si cu cei la care a fost șef de instituție pana acum, cum ar fi funcționari de la Parlament. II pasa doar de el si camarila lui!