CLAUDIU NĂSUI ACUZĂ: Pensiile speciale, majorate triplu faţă de pensiile bazate pe contributivitate

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 7 iunie 2022

Claudiu Năsui

Claudiu Năsui

Pensia specială medie a crescut de peste trei ori mai mult decât pensia medie a românilor obişnuiţi, în timpul pandemiei, susţine deputatul Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în guvernul Cioloş, din partea USR.

"Pensia medie a crescut cu 397 de lei. Numărul pensionarilor a scăzut cu aproximativ 60.000 de persoane. În acelaşi timp, ce să vedeţi, numărul pensionarilor speciali a crescut. Cu încă 300 de beneficiari. Cifra pare mică, dar e mare prin comparaţie cu scăderea numărului de pensionari în total. Ce este cel mai important, şi trebuie să ştim cu toţii, e că pensia specială medie în plata Casei Naţionale a crescut cu 1300 de lei. De peste trei ori mai mult decât pensia românilor obişnuiţi", afirmă Claudiu Năsui, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Fostul ministru al Economiei precizează că sistemul pe două viteze al pensiilor speciale pe care l-a creat PSD-PNL trebuie să dispară.

"Între 2017-2020, proiectele USR de abrogare a pensiilor speciale au fost blocate sistematic de vechea clasă politică. Când s-au apropiat alegerile, PNL şi PSD au schimbat discursul, şi s-au prefăcut că susţin eliminarea pensiilor speciale. În realitate, nu, n-au făcut nimic despre asta. Şi vor tot tergiversa o decizie de acest gen. Ţineţi minte eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor? Ar fi putut să adopte proiectul USR depus cu ani în urmă şi care parcursese toate procedurile legislative. De ce nu au făcut-o? Vă zic şmecheria la care au apelat să-şi păstreze privilegiile. A depus PSD un proiect nou într-o zi, şi l-au adoptat în 24 de ore cu încălcarea procedurilor constituţionale. Fiindcă ştiau că în final legea PSD, făcută intenţionat pe repede înainte, va fi anulată. Un lucru este cert: eliminarea pensiilor speciale este posibilă, şi s-a mai întâmplat, dar politrucii PSD şi PNL doar mimează eliminarea lor. Este şi normal, tot ei sunt cei care le-au introdus în 2015-2016", arată Claudiu Năsui.

Referitor la situaţia pensiilor speciale, Marius Budăi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a declarat recent că aceasta a fost folosită în scop politic de cei de la USR care, atunci când au ajuns la guvernare şi au avut chiar portofoliul de ministru al Justiţiei nu au avut nicio iniţiativă legislativă pentru rezolvarea problemei respective. Ministrul Muncii şi-a exprimat nemulţumirea şi în legătură cu faptul că aceiaşi reprezentanţi ai USR au inclus în Planul Naţional de Redresare şu Rezilienţă, în cei 9,4% din Produsul Intern Brut ce reprezintă cheltuieli cu pensiile, şi pensiile de serviciu, adică pensiile celor din sistemul de apărare, care sunt plătite din cei 2% din PIB alocaţi Apărării.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Lucrurile sunt asa cum trebuie, ce isi baga Nasui nasul?

    adică au fost mărite în guv.lor

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb