Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, miercuri, că peste 14.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care peste 9.300 cu prima doză, informează news.ro.
Potrivit CNCAV, 14.078 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 9.335 cu prima doză.
În acelaşi interval au fost raportate cinci reacţii adverse: câte una la vaccinurile Pfizer şi Moderna şi trei la cel de la Johnson & Johnson. Alte 54 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.
"Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan şi instantaneu, apar diferenţe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h. În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp", a transmis CNCAV.
Numărul persoanelor vaccinate a ajuns la 5.096.624, din care 4.956.867 cu schema completă.
"Prin introducerea în RENV a dozelor efectuate în afara României pentru persoanele care au o doză administrată în România (conform OUG 68/2021), numărul total al beneficiarilor vaccinaţi cu prima doză suferă modificări (scăderi), deoarece aceştia devin persoane vaccinate cu schema completă", a precizat CNCAV.