Nouă companii româneşti au fost depistate comercializând software piratat, în cursul controalelor realizate în a doua parte a anului 2006 de către poliţie, cu sprijinul BSA (Business Software Alliance). Administratorii firmelor care vând computere sau alte componente hardware, impreună cu software nelicenţiat preinstalat, riscă pedepse penale sau chiar închiderea companiilor, începând din octombrie 2006.
În urma controalelor întreprinse de reprezentanţii poliţiei, la sesizarea BSA, comercianţii au fost descoperiţi vânzând software fără licenţă împreună cu calculatoarele livrate clienţilor; ca urmare, poliţia şi parchetul au declanşat cercetări în cazul acestor companii, iar companiile producătoare de programe pentru calculator au formulat plângeri penale şi cereri de despăgubiri.
"Orice comercializare de software nelicenţiat, aşa cum este şi cazul faptelor organizaţiilor depistate de poliţie, reprezintă o încălcare flagrantă a drepturilor de autor, iar cei care întreprind astfel de activităţi nu pot fi exoneraţi de pedeapsa penală. Reprezentanţii BSA vor continua să viziteze companii din mai multe oraşe ale României, să ofere asistenţă şi să facă recomandări, dar şi să vină în sprijinul autorităţilor în aplicarea legislaţiei privind drepturile de autor " - declară Magda Popescu, avocat BSA.
BSA cooperează cu autorităţile statului pentru soluţionarea cazurilor de piraterie software, dar derulează şi acţiuni de informare în rândul utilizatorilor de calculator, pentru a reduce numărul cazurilor de încălcare a drepturilor de autor. Conform legislaţiei în vigoare, armonizată cu legislaţia europeană, utilizarea de programe de calculator fără licenţă se pedepseşte cu amendă penală sau închisoare de la 1 la 4 ani, iar comercializarea neautorizată de programe pentru calculator piratate poate fi sancţionată cu până la 12 ani de închisoare şi poate duce chiar la închiderea firmelor care comercializează software ilegal.
Despre BSA:
Business Software Alliance (www.bsa.org) este cea mai importantă organizaţie dedicată promovării unui univers digital sigur şi legal. BSA este vocea industriei mondiale de software comercial şi a partenerilor săi din industria hardware în relaţia cu autorităţile guvernamentale şi pe piaţa internaţională. Membrii săi reprezintă una dintre industriile cu cea mai rapidă dezvoltare din lume. Programele BSA sprijină inovaţia tehnologică prin campanii educaţionale care promovează protejarea drepturilor de autor, securitatea informatică, comerţul electronic. Printre membrii BSA la nivel mondial se numără: Adobe, Apple, Autodesk, Avid, Bentley Systems, Borland, Cadence Design Systems, Cisco Systems, CNC Software/Mastercam, Dell, Entrust, HP, IBM, Intel, Internet Security Systems, McAfee, Microsoft, PTC, RSA Security, SAP, SolidWorks, Sybase, Symantec, Synopsys, The MathWorks şi UGS.