COMISIA JURIDICĂ A CAMEREI DEPUTAŢILOR: ''Raport de adoptare pentru proiectul privind desfiinţarea SIIJ''

G.U.
Politică / 18 februarie 2022

''Raport de adoptare pentru proiectul privind desfiinţarea SIIJ''

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a votat, astăzi, un raport de adoptare a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, conform Agerpres.

S-au înregistrat 18 voturi "pentru" şi şapte "împotrivă".

Proiectul de lege, iniţiat de Ministerul Justiţiei, prevede că SIIJ se desfiinţează, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnaţi.

"Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul acestei secţii se vor transmite pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetelor competente, care vor continua soluţionarea acestora, urmând ca cele soluţionate, aflate în arhiva secţiei, să se transmită în termen de 180 de zile lucrătoare de la data de intrare în vigoare a legii", prevede proiectul.

Potrivit unui amendament propus de deputatul PSD Steluţa Cătăniciu, adoptat de Comisia juridică, "de la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi infracţiunile săvârşite de judecătorii şi procurorii, membri ai CSM, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la Curţile de Apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi procurorii de la Parchetele de pe lângă aceste instanţe şi de judecătorii Curţii Constituţionale şi magistraţii asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale".

Proiectul de lege stipulează că posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a secţiei speciale la data intrării în vigoare a legii rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi vor fi preluate de Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Conform actului normativ, urmărirea penală se efectuează de procurori anume desemnaţi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la propunerea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de patru ani, potrivit procedurii prevăzute, denumiţi "procurori anume desemnaţi".

Pot fi desemnaţi să efectueze urmărire penală în aceste cauze care îi privesc pe magistraţi procurorii care îndeplinesc următoarele condiţii: au grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au o vechime de cel puţin 15 ani în funcţia de procuror, au calificativul "foarte bine" la ultimele două evaluări profesionale şi nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani, au o conduită morală ireproşabilă, au o experienţă profesională semnificativă în supravegherea sau efectuarea urmăririi penale.

Mai pot fi desemnaţi, de asemenea, pentru a efectua urmărirea penală în aceste cauze şi procurorii care funcţionează în cadrul secţiilor de urmărire penală ale Parchetelor de pe lângă Curţile de apel care au vechime de cel puţin 12 ani în funcţia de procuror.

Proiectul de lege urmează să intre săptămâna viitoare la dezbatere şi vot în plenul Camerei Deputaţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb