Compania Impact - venituri din vânzări de 50 milioane lei, în primele trei luni

R.R.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 16 mai 2019

Compania Impact - venituri din vânzări de 50 milioane lei, în primele trei luni

Impact Developer & Contractor SA (IMP) a încheiat primul trimestru din 2019 cu venituri din vânzări de 50 de milioane de lei şi EBIT de 18,7 milioane lei, în creştere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat, ieri, compania printr-un comunicat.

Rezultatele foarte bune înregistrate în primele trei luni ale acestui an au fost generate de încheierea unui număr record de contracte de vânzare pentru apartamente în cadrul proiectului Greenfield Băneasa, ceea ce a condus la îmbunătăţirea substanţială a indicatorilor financiari, în condiţiile în care costurile de operare au o structură preponderent fixă, au explicat reprezentanţii dezvoltatorului, conform cărora raportat la o perioadă de timp mai lungă, rezultatele obţinute în primul trimestru din acest an, atât la nivelul veniturilor, cât şi al profitului net, sunt cele mai bune din ultimii zece ani.

Comunicatul citat mai notează: "Pe lângă rezultatele financiare foarte bune, un alt rezultat notabil în această perioadă, care arată sustenabilitatea procesului de vânzare, este numărul mare de rezervări şi contracte de pre-vânzare încheiate în primul tri­mestru (97), în creştere cu 41% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aces­tea vor fi finalizate în contracte de vânzare-cumpărare, iar valoarea aces­tora va fi reflectată în raportarea financiară spre sfârşitul acestui an şi în 2020".

Din acest punct de vedere, trimestrul întâi al anului curent este cel mai bun prim trimestru din ultimii trei ani, a mai transmis compania.

Bogdan Oşlobeanu, CEO Impact Developer & Contractor Group, a declarat: "Deşi unele norme adoptate în ultimele luni au fost apreciate drept aspecte cu impact negativ asupra pieţei imobiliare, rezultatele obţinute de Impact în primul trimestru al anului au fost printre cele mai bune, atât la nivel de vânzări, aferente rezervărilor din trecut, cât şi la nivel de rezervări şi pre-contracte, care se vor reflecta în viitor. În ciuda scenariilor care s-au vehiculat în ultima perioadă despre o nouă criză imobiliară, estimările noastre privind vânzările şi evoluţia pieţei în acest an sunt optimiste".

Impact: "Cea mai mare parte a locuinţelor rezervate în această perioadă, în Greenfield Băneasa"

Cea mai mare parte a locuinţelor rezervate în această perioadă sunt în cartierul Greenfield Băneasa, în cadrul celei de-a treia faze de dezvoltare - Ansamblul Platanilor, unde 192 de apartamente urmează a fi livrate până la sfârşitul anului, a mai adîugat dezvoltatorul.

Conform acestuia, în acest moment, faza a treia este pre-vândută în proporţie de 64%, iar pentru Greenfield se lucrează la finalizarea procesului în vederea obţinerii noului PUZ aferent fazelor Greenfield IV (Ansamblul Teilor), Greenfield V şi VI, care vor fi include Greenfield Plaza, un centru comercial şi de recreere pentru rezidenţi.

"Luxuria Domenii Residence a depăşit pragul de 50% de apartamente contractate pentru prima fază de dezvoltare (232 apartamente) care urmează a fi livrată spre sfârşitul anului. Rezultatul foarte bun a permis începerea lucrărilor de construcţie, respectiv a campaniei de pre-vânzare şi pentru cea de-a doua fază, de 268 de apartamente, care urmează a fi finalizată în trimestrul al III-lea al anului 2020. Luxuria s-a dovedit foarte atractivă pentru investitori, datorită locaţiei sale, zona Domenii-Expoziţiei, considerată a fi următorul hub important de birouri din Bucureşti. În plus, conceptul proiectului este cel al unui cartier premium, privat, în interiorul căruia rezidenţii beneficiază de elemente şi facilităţi integrate, precum: acces securizat, spaţii verzi - parc privat şi grădini tematice, locuri de joacă, sală de sport & spa, servicii de concierge şi mentenanţă, lounge, dar şi spaţiu pietonal generos, parcarea fiind în întregime subterană", se mai arată în comunicat.

Cel mai mare proiect al Impact Developer & Contractor SA este Greenfield Băneasa, demarat în anul 2007, unde până în prezent au fost construite peste 2.300 de locuinţe. Anul trecut, dezvoltatorul, prin compania pe care o deţine - Bergamot Developments - a început lucrările la Luxuria Domenii Residence, situat în zona de nord a capitalei, între Bulevardul Expoziţiei şi strada Aviator Popişteanu. Proiectul se dezvoltă pe un teren de 22.500 de metri pătraţi şi va include 630 de apartamente până la finalul anului 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb