Controversă între secretarul general al NATO şi Spania

R.S.
Internaţional / 28 martie

Controversă între secretarul general al NATO şi Spania

NATO a precizat vineri că secretarul său general, Mark Rutte, s-a referit doar la "dorinţa" Spaniei de a aloca apărării un buget de 2% din PIB "cât mai curând posibil", într-o declaraţie făcută săptămâna aceasta şi care a determinat guvernul spaniol să clarifice că nu şi-a asumat niciun angajament concret în acest sens, relatează agenţia de ştiri EFE.

Surse din cadrul Alianţei au declarat pentru această agenţie de presă că, în timpul unei dezbateri desfăşurate miercuri la centrul universitar Şcoala de Economie din Varşovia, Rutte a vorbit despre "dorinţa" Spaniei de a atinge angajamentul de 2% din PIB stabilit în cadrul NATO pentru bugetele destinate apărării şi că, la întâlnirea pe care el a avut-o recent la Madrid cu premierul spaniol Pedro Sanchez, acesta din urmă "nu s-a angajat să crească cheltuielile militare până la acest procent", transmite EFE.

În intervenţia sa de miercuri, Mark Rutte, care în declaraţiile sale insistă constant pentru creşterea cheltuielilor militare, a vorbit din nou despre statele membre ale NATO care nu şi-au atins încă obiectivul de a aloca 2% din PIB pentru bugetul apărării, obiectiv pe care el îl doreşte crescut la summitul Alianţei în iunie.

"Belgienii au spus că doresc să ajungă la 2% până la vară. Spania spune acum că vrea să ajungă la 2% în această vară. Ştim că Portugalia, Italia, toţi au acum aceste dezbateri", a afirmat el.

Surse guvernamentale spaniole au precizat joi agenţiei EFE că Spania are în vedere să ajungă la un buget al apărării de 2% din PIB cât mai curând posibil, dar că încă nu există un astfel de angajament concret.

Preşedintele american Donald Trump le-a cerut aliaţilor europeni să îşi crească bugetele apărării la 5% din PIB, idee considerată nerealistă şi nesustenabilă economic de majoritatea europenilor, cu excepţia Poloniei şi a celor trei state baltice, foste republici sovietice - Lituania, Letonia şi Estonia -, care menţin relaţii dificile cu Rusia.

În prezent, numai 23 din cele 32 de state membre ale NATO ating ţinta de 2% din PIB pentru bugetele apărării asumată în cadrul Alianţei. O eventuală decizie de creştere a acestei ţinte este aşteptată la următorul summit al NATO, care va avea loc la Haga în iunie, scrie EFE.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Doamna Rutte o fi la ciclu...

    cine ataca Spanita,Ruteaso!

    taxa de protectie Nato,aia e contributia si unii prosti platesc spre 3 sa primeasca o sapca si sa stea de vorba 5 minute in biroul unde Clinton rezolva problemele orale ale monicai! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6187
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2332
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9795
Gram de aur (XAU)Gram de aur456.5018

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb