CORUPŢIE FĂRĂ FRONTIERE BCR, fraudată cu 11 milioane de euro de propriii angajaţi

ELENA DEACU
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 11 iulie 2014

BCR, fraudată cu 11 milioane de euro de propriii angajaţi

Mai mulţi angajaţi ai BCR Alba Iulia au fost trimişi în judecată, ieri, de procurorii DNA, după ce ar fi participat la fraudarea băncii cu peste 11 milioane de euro.

BCR susţine că a sesizat, încă din anul 2010, organele de cercetare, ca urmare a verificărilor interne ce au dus la depistarea faptelor angajaţilor.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, 10 angajaţi ai BCR Alba Iulia, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu ce priveau aprobarea a creditelor şi/sau tragerea sumelor de bani în ceea ce priveşte firmele administrate sau reprezentate de ceilalţi inculpaţi.

Astfel, cei 10 angajaţi ai BCR de la Centrul de Afaceri Corporate Alba Iulia sunt suspectaţi de DNA pentru că ar fi acordat 56 de credite, în perioada 2004-2010, unui număr de 34 de debitori persoane juridice, fără ca firmele beneficiare să fi îndeplinit condiţiile de creditare.

Aceştia şi-ar fi depăşit limitele de autoritate, atât din punct de vedere valoric, cât şi din punct de vedere al naturii operaţiunii, respectiv prin sprijinirea debitorilor în vederea obţinerii unor astfel de credite prin prezentarea la bancă a unor documente în fotocopie, fără a fi certificate pentru conformitate cu originalul, documente care în urma cercetărilor s-au dovedit a fi false.

Mai mult, în schimbul unor sume de bani, angajaţii băncii ar fi raportat informaţii eronate către centrala BCR pentru a ascunde aceste credite, pe care le-au şi restructurat fără a respecta regulamentele băncii. Aceştia acceptau documentaţii incomplete şi nu raportau către centrala BCR SA firmele ca debitor unic faţă de care banca înregistra expunere. De asemenea, angajaţii acordau punctaje care favorizau clientul pentru eludarea condiţiilor de acordare şi nu verificau îndeplinirea de către solicitanţi a condiţiilor impuse de normele bancare pentru încheierea convenţiilor de creditare precum şi destinaţia sumelor acordate. Totodată, angajaţii nu verificau respectarea condiţiilor pentru reactivarea şi restructurarea creditelor şi nici nu urmăreau derularea creditelor de la acordare până la rambursarea integrală, obţinând astfel un folos material necuvenit pentru acestea, corelativ cu producerea unui prejudiciu în patrimoniul unităţii bancare.

Salariaţii, precum şi directorul agenţiei, ar fi pus astfel la dispoziţia unor firme credite de peste 11 milioane de euro, care nu au mai fost returnate.

Banca Comercială Română s-a constituit parte civilă în cauză. Aceasta acuză un prejudiciu echivalent în moneda naţională cu suma de 11.336.000 euro. Această sumă include şi beneficiul nerealizat, urmând ca pe parcursul procedurilor să reactualizeze valoarea prejudiciului.

Inculpaţii, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, în formă continuată, spălare de bani etc. vor fi judecaţi de tribunalul Alba.

În ultimul an, BCR a fost afectată de numeroase scandaluri. Unul dintre cele mai răsunătoare a avut loc în octombrie 2013, când clienţi ai BCR Argeş au reclamat furtul a 2 milioane euro din casetele de valori deţinute la bancă. Tot în octombrie 2013 un angajat al BCR Braşov a fost acuzat că a acordat credite fără să respecte normele băncii, luând apoi bani din conturile unor clienţi.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Eu as numi-o coruptie fara defaimare!

    Pierdeti procese pentru clauze abuzive, pentru manipulare pe piata de capital, Mobiliare Muntenia v-a castigat, salariații va fura iar pe Harinvest l-ați praduit ziua in amiaza mare in cardasie cu ASF! Ca doar il controlati impreuna ca si pe Depozitar! Cum sa ramaneti in incident de plata Harinvest fata de BCR??? Mai bine i-ati FURAT pe investitorii prapaditi de economiile pt viata de pensionari!! Ce drept de proprietate? Ce Constitutie? Ce piata reglementata? Ce ASF reglementator? Salariati ai BCR, colegi si sefi de-ai lui Deac sunt cercetati de catre DIICOT pt manipularea pietii de capital !! Ca sa taca i-ati dat de lucru la Londra! Ce simplu e cumparata tacerea!!! DNA cand te autosesizezi ???? 

    PAGUBIT HARINVEST

    Daca observati, BCR-ul isi da singur in judecata proprii angajati ca au dat dovada de neglijenta si rea credinta in acordarea creditelor si acum nu le mai pot recupera si nu mai au profit. In Romania nici o institutie a statului fie ASF, fie DNA nu se vor atinge de BCR.Ce daca a fost MANIPULATA PIATA DE CAPITAL, cine a pierdut? Niste amarati si atunci, ce atata tantam, doar nu este primul lor scandal, doar au mai avut probleme si cu pensiile private si ce s-a rezolvat? 

    BCR-ul este acoperit de ASF ,,protectorul investitorilor " pe piata de capital, asigurarilor sau a pensiilor private!

    Colaborare fructuoasa si de top in ROMANIA! 

    Anul2013 este n an rusinos pe.ntru

    ASF care. In colaboradre cu BCR au praduit niste bieti romani. despagu iti cu greu de Stat de averea a treivgeneratii. Isifacbilanturi pazotive pecifre in corecte.Parte din venituri sunt NeCUVENITE = 

    Furate de la oameni ce au avut incredere in garantile institutior dde stat ' 

    Stat( 

    ASF)

    Care acum ii trimite la Tri bunalca sa-si recapete a verea disparuta din conturi.Rusine pentru piata decapital! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb