Costel Barbu, secretarul general adjunct al Guvernului, audiat ca martor la DNA în Dosarul Unifarm

G.U.
Anticorupţie / 2 septembrie 2020

Sursă foto: Facebook

Sursă foto: Facebook

Costel Barbu, secretarul general adjunct al Guvernului şi unul dintre apropiaţii premierului Ludovic Orban, a fost audiat astăzi la DNA ca martor în dosarul Unifarm, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

În iunie, procurorii DNA au deschis un dosar penal şi l-au pus sub control judiciar pe şeful companiei de stat Unifarm, Eugen Adrian Ionel. Acesta e acuzat că, în martie 2020, ar fi cerut mită 760.000 de euro de la o firmă pentru a facilita achiziţia de măşti şi combinezoane pentru combaterea pandemiei de coronavirus, deşi măştile erau neconforme, informează G4Media.ro.

E vorba de achiziţia Unifarm de la firma BSG Business Select, patronată de Simona Ciulavu, arestată în dosarul privind clanul Sportivilor şi condamnată ulterior la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare pentru aderare la un grup infracţional organizat.

Simona Ciulavu este iubita fostului comisar de poliţie Petru Pitcovici, arestat în 2012 şi condamnat în 2017 la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul DNA "Băneasa" al omului de afaceri Puiu Popoviciu. În 2016, Pitcovici a fost arestat şi într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de DIICOT. Ar fi livrat informaţii dintr-o anchetă de trafic internaţional de droguri şi l-ar fi avertizat pe afaceristul Dan Sandu Simion, zis "Dan Chioru", că era filat.

Costel Barbu este un apropiat al premierului Ludovic Orban şi a fost secretar general adjunct al PNL. El a fost numit în decembrie în funcţia de secretar general adjunct al guvernului. Barbu a fost condamnat definitiv pentru incompatibilitate în 2015 şi a pierdut funcţia de primar al comunei Suhaia din Teleorman. Pentru că în 2016 Barbu avea interdicţie să candideze, în cursa pentru primărie a intrat soţia sa, Polexia, care a şi ajuns primăriţă. După condamnare, Costel a rămas în primăria comunei pe postul de city manager, transmite sursa citată.

În iulie 2010, Costel Barbu, primar de doi ani al comunei Suhaia, a fost trimis în judecată alături de alte 19 persoane pentru infracţiunile de distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi violare de domiciliu.

Dosarul penal a fost întocmit după ce Barbu, alături de sătenii din Suhaia, au luat cu asalt locuinţa construită pe malul lacului din localitate a unui om de afaceri. Pentru că afaceristul nu îi mai lăsa pe săteni să pescuiască, primăria l-a dat în judecată şi a câştigat dreptul oamenilor de a folosi balta. Ulterior, pe 12 noiembrie 2009, Prefectura a emis un titlu de proprietate, prin care cetăţenii primeau lacul înapoi.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb