Crimă şi politică

"Să nu ucizi!" este imperativul universal. Se regăseşte în orice structură normativă articulată moral-filosofic sau religios. Cu toate acestea, indiferent de vîrsta istorică a omenirii, de dezvoltarea sa cognitiv-tehnologică sau de sofisticarea organizării sociale la care a ajuns, lumea omului nu a reuşit niciodată şi niciunde să marginalizeze uciderea semenului. Modernitatea a inovat şi a sporit eficienţa şi în această materie. "Statul" şi-a arogat dreptul de a-şi ucide "supuşii", pentru o gamă tot mai largă de nereguli şi încălcări ale "ordinii de drept", precum şi de a-i trimite să ucidă şi să fie ucişi în confruntări de o violenţă fără precedent istoric pentru motive pur politice: "drepturile teritoriale", "drepturi derivate din statutul puterii", "prestigiul şi gloria" statului, ori pentru apărarea "intereselor legitime" ale celor care deţin puterea, prin intermediul instituţiilor statale. Multiplicarea masivă a "temeiurilor sociale" pentru care statul modern a "normalizat" crima s-a conjugat cu "industrializarea omuciderii", cu perfecţionarea tehnologică, mecanizarea şi automatizarea instrumentelor crimei, respectiv multiplicarea fără precedent a situaţiilor sociale "apte de a fi "rezolvate" prin recursul la crimă. Lumea în care trăim astăzi este nu doar super-tehnologizată, supra-mediatic-comunicaţională, intens corelaţională la nivelul infrastructurilor şi a macro-proceselor economice şi politice, ci şi inundată de supra-criminalitate, iar domeniul de interacţiune socială în care acest lucru este mai evident ca oriunde este cel al politicii. Uciderea liderilor politici nu este, desigur, chiar o noutate. De la Tutankamon, Alexandrul cel Mare şi Cezar, la familia Gandhi şi fraţii Kennedy, o dîră continuă de sînge străbate istoria politicii la vîrf. Totuşi, ceea ce se întîmplă sub ochii noştri în această modernitate istovită pe care a trebuit să o numim post-modernitate, într-atît e de hidoasă, crima politică "la vîrf" a depăşit praguri inimaginabile. Nu doar prin frecvenţa faptului uciderii deţinătorilor la vîrf ai puterii, cît prin aşternerea unui strat gros de acceptare socială şi "normalitate" peste această abominabilă realitate. Inventarea terorismului ca modalitate legitimă de a face politică a adăugat pagini noi de oroare şi dezmăţ al crimei. Să tragi cu pistolul în pasagerii sau piloţii lipsiţi de orice apărare ai unui zbor aerian deturnat a devenit un fapt curent şi acceptat al politicii internaţionale; pentru mulţi lideri politici ai lumii în care trăim, unul demn de a fi susţinut şi salutat ca un act "eliberator", ori de "justiţie" politică!!! Să răpeşti miniştri, prim-miniştri, să-i supui torturii şi să le mediatizezi cadavrele ciuruite de gloanţe, aruncate din maşini pe caldarîmul pieţelor publice a devenit un act de identitate politică şi "revoluţionară". Să răpeşti jurnalişti sau activişti ai diferitelor organizaţii guvernamentale sau non-guvernamentale şi să-i decapitezi sub lumina intensă a reflectoarelor, aşa încît nici un amănunt al carnagiului să nu scape camerei de luat vederi, este parte curentă a politicii unor state fictive din punct de vedere juridic, dar teribil de reale din punct de vedere al capacităţii de a comite crime pe bandă rulată, în scopuri "de promovare" şi "propagandă"!!! Politica a devenit un univers bine articulat al crimei organizate. Crima politică comandată, organizată şi susţinută de stat, un fapt divers. Terorismul a integrat crima politică ca esenţă a manifestării şi raţiunii sale de a fi. Cetăţenii statelor moderne s-au transformat, fără să bage de seamă, în "victime colaterale", dar sigure, ale masacrelor pe scară largă, orchestrate de statele aflate în conflict sau în ireductibile competiţii pentru putere. Cu toţii purtăm în buzunar, fără să ştim, un tip nou de buletin, care ne atestă calitatea de "prizonieri" potenţiali ai oricărei bande de criminali care a decis că are ceva de spus în politică. Statele, deşi pretind că fac eforturi tot mai mari să ne apere în faţa criminalităţii, în realitate, îşi declară fără perdea incapacitatea de a face acest lucru, dînd vina, desigur, pe "versatilitatea" şi "ingeniozitatea" criminalilor, cînd nu dau vina pur şi simplu pe noi, pentru că nu căscăm mai bine ochii pe unde mergem, ori cu cine intrăm în vorbă!!! Invazia crimei în politica post-modernă ameninţă toate structurile sale fundamentale, dar, în primul, rînd fragila floare a democraţiei. Statele şi criminalii terorii îşi dau aici mîna pentru a proclama necesitatea morţii democraţiei. Pentru unii nu este bună întrucît contravine principiilor lumii de păpuşi manipulate 100% de o mînă de sforari, pe care se străduie să o instaureze, pentru ceilalţi pentru că "îi împiedică" să ne apere eficient de primii! Cetăţenii lumii post-moderne au devenit prizonierii crimei organizate politic!