CSM a respins cererea de demisie din magistratură a procurorului Mircea Negulescu

Andrei Stan
Anticorupţie / 21 martie 2017

CSM a respins cererea de demisie din magistratură a procurorului Mircea Negulescu

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins astăzi cererea de demisie din magistratură a lui Mircea Negulescu, fost procuror la DNA Ploieşti, în prezent la Parchetul Judecătoriei Câmpina, suspendat din funcţie, în condiţiile în care Inspecţia Judiciară a stabilit că acesta a săvârşit abateri disciplinare.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi de către membrii Plenului CSM, care au stabilit ca acţiunea disciplinară în cazul procurorului Mircea Negulescu să continue, informează News.ro.

Direcţia legislaţie a arătat, în punctul de vedere trimis CSM şi analizat în şedinţa de astăzi a Plenului, că procurorul Mircea Negulescu poate să demisioneze şi dacă este suspendat din funcţie, iar CSM trebuie să ia act de solicitarea acestuia şi să propună eliberarea din funcţie a magistratului.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a arătat că, din punctul său de vedere, "răspunderea juridică nu poate fi înlăturată prin demisie sau acte unilaterale".

De asemenea, reprezentantul Inspecţiei Judiciare a anunţat, în şedinţa Plenului CSM, că instituţia a finalizat raportul procedurii disciplinare în cazul procurorului Mircea Negulescu, urmând ca acesta să fie discutat peste aproximativ 40 de zile de Secţia pentru procurori, care va decide cu privire la răspunderea magistratului.

Acţiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare a vizat "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauza, care are ca efect tergiversarea judecăţii".

"În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul nu a respectat îndatorirea de a se abţine în cursul instrumentării unui dosar penal deşi se află în relaţii apropiate şi de durata cu unii din subiecţii procesuali implicaţi în cauza, aspect care se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin (1) lit. f) din Codul de Procedura Penală", arată raportul Inspecţiei Judiciare.

Analizând toate punctele de vedere prezentate, membrii Plenului CSM au decis să respingă, la acest moment, cererea de demisie din magistratură a procurorului Mircea Negulescu.

În 28 februarie, Plenul CSM a decis amânarea discutării cererii de eliberare din funcţie, prin demisie, formulat de magistratul suspendat din funcţie pe durata procedurii disciplinare şi a solicitat Direcţiei legislaţie să formulize un punct de vedere în cazul acestei cereri.

Decizia Plenului a fost luată după ce, tot în 28 februarie, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a decis să îl suspende din funcţie pe Mircea Negulescu, procuror la Parchetul Judecătoriei Câmpina, până la finalizarea cercetărilor Inspecţiei Judiciare. În acelaşi timp, CSM a amânat să ia o decizie în privinţa demisiei din magistratură a lui Mircea Negulescu.

Procurorul Mircea Negulescu a solicitat, în 3 martie, repunerea pe rol şi soluţionarea cu celeritate a demisie sale, argumentând că CSM nu are posibilitatea legală de a amâna discutarea unei cereri de demisie, ci numai de a stabili dacă aceasta produce efecte de îndată sau dacă este necesar un termen de maximum 30 de zile pentru ca demisia să devină efectivă, în situaţia în care este necesară prezenţa magistratului la serviciu.

Analizând toate aspectele sesizate, în raport cu prevederile legale, Direcţia legislaţie a stabilit că atâta vreme cât nu a intervenit anterior o altă cauză de eliberare din funcţie, judecătorul sau procurorul suspendat din funcţie îşi poate exercita dreptul de a demisiona, CSM fiind "obligat să ia act de manifestarea unilaterală de voinţă a magistratului şi să propună eliberarea acestuia din funcţie, prin demisie.

Cererea de demisie a lui Mircea Negulescu, fost procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie Ploieşti, în prezent procuror la Parchetul Judecătoriei Câmpina, a fost transmisă pe e-mail şi fax în seara zilei de 17 februarie şi a fost înregistrată în 20 februarie la Consiliul Superior al Magistraturii.

Secţia pentru procurori a CSM a dispus, în 16 februarie, sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul procurorului Mircea Negulescu privind posibile abateri disciplinare şi încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Tot în 16 februarie, CSM a admis solicitarea procurorului Mircea Negulescu de încetare a activităţii la DNA Ploieşti şi continuare a activităţii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.

Inspecţia Judiciară a fost sesizată după ce postul România TV a difuzat, în 14 februarie, o înregistrare audio în care este redată o discuţie între două persoane, una dintre acestea fiind prezentată drept Mircea Negulescu, procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

În înregistrare, procurorul Mircea Negulescu vorbeşte la telefon cu soţia omului de afaceri Vlad Constantin, inculpat într-un dosar. Procurorul Mircea Negulescu îi dezvăluie soţiei lui Vlad Constantin date şi amănunte din dosare penale.

Mircea Negulescu a lucrat în ultimii ani în cadrul DNA Ploieşti, după ce anterior a activat ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, cea mai importantă unitate de parchet din judeţul Prahova.

Negulescu a instrumentat unele dintre cele mai importante dosare la nivelul PCA Ploieşti.

Astfel, el este procurorul care a anchetat şi a făcut rechizitoriul în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 35 de milioane de euro, în care au fost trimişi în judecată fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu, numeroşi oameni de afaceri ale căror firme au avut în ultimii ani contracte importante cu Consiliul Judeţean Prahova, dar şi Răzvan Alexe, cunoscut drept un apropiat al conducerii PSD Prahova.

Ulterior deschiderii acestui dosar şi trimiterii în instanţă, Alexe a făcut numeroase denunţuri la adresa unor politicieni şi a altor persoane cu funcţii importante în judeţul Prahova, numele său apărând ca denunţător în mai multe dosare instrumentate de DNA Ploieşti, potrivit unor surse judiciare.

Surse din PCA Ploieşti au precizat că Mircea Negulescu este, de asemenea, procurorul care a lucrat la întocmirea rechizitoriului prin care mai mulţi angajaţi cu funcţii de conducere din compania rusă "Lukoil" au fost deferiţi justiţiei pentru infracţiuni economice precum folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii.

Surse judiciare au declarat că Mircea Negulescu este totodată martor în cel puţin un dosar instrumentat de DNA Ploieşti, el depunând mărturie cu privire la presupuse abuzuri sau presiuni făcute în privinţa unor magistraţi în scopul protecţiei unor politicieni sau oameni de afaceri.

Negulescu a fost procuror de caz în unul dintre dosarele de corupţie în care este cercetat fostul deputat Sebastian Ghiţă. De altfel, în una dintre ultimele sale apariţii la DNA Ploieşti, Ghiţă a lansat un atac public la adresa procurorului Negulescu, fapt care s-a repetat şi în înregistrările pe care fostul parlamentar le-a dat publicităţii prin intermediul postului de televiziune pe care îl controlează, după dispariţia sa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb