DACIAN CIOLOŞ: "În locul lui Grindeanu, nu ajungeam în situaţia asta; nu se mai poate guverna pe furiş"

Stelian Bădescu
Politică / 19 februarie 2017

Dacian Cioloş

Dacian Cioloş

Fostul premier Dacian Cioloş a comentat, sâmbătă, la Europa FM, evenimentele recente din ţara noastră şi a afirmat că, dacă era în locul lui Sorin Grindeanu, nu ajungea în situaţia creată de adoptarea ordonanţei de urgenţă 13.

Cioloş a explicat că nu se mai poate guverna "pe furiş" sau cu jumătăţi de adevăr, iar câştigarea alegerilor nu este suficientă pentru a aplica orice fel de măsură.

Fostul premier a spus, citat de News.ro: "Dincolo de faptul că e foarte dificilă şi complicată, e o perioadă foarte frumoasă pentru că eu tot timpul am crezut că într-un fel sau altul naţiile, neamurile, au un fel de suflet. (...) Nu e suma sufletelor tururor celor care sunt parte a poporului respectiv, ci e o contopire a ceea ce e asumat de fiecare dintre noi individual pentru comunitate. Atunci când suntem o adunătură de egoişti nu există sufletul acesta al neamului".

El a remarcat spiritul civic din ultima perioadă şi a comentat că, după "toată perioada tulbure" de după Revoluţie, cetăţenii au început în sfârşit să îşi asume împreună idealuri.

"Mă bucur pentru generaţiile celor care astăzi sunt adolescenţi, care dacă merg şi păstrează ritmul ăsta o să poată să aibă o perioadă din viaţă în care să ştie şi ce înseamnă comunitatea asumată, nu ceva impus, cum a fost pe vremea comunismului", a spus fostul premier.

Cioloş a fost întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă era în locul lui Sorin Grindeanu în cazul OUG 13, el apreciind că nu s-ar fi ajuns la această situaţie. Fostul şef al Guvernului a afirmat: "Eu îndrăznesc să cred că dacă eram în locul lui n-aş fi ajuns în situaţia asta. Pentru mine de la început transparenţa şi relaţionarea cu ceilalţi a fost unul din obiectivele principale".

El a precizat că dialogul trebuia început imediat după declanşarea protestelor antiguvernamentale.

"Dacă cineva are impresia că poate să mai guverneze pe furiş sau spunând lucrurile pe jumătate, se înşală. Mai devreme sau mai târziu se întoarce bumerangul. (...) Nu vreau eu să dau lecţii nimănui, dar ce am învăţat eu din anul acesta, că guvernarea este un exerciţiu de relaţionare permanentă. Nu e suficient să spui că ţi-a votat cineva un program de guvernare şi acum lăsaţi-mă în pace să-l aplic", a adăugat fostul premier.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Taci, DACIANE!... Raul din tara este in mare masura rezultatul modului cum ai guvernat tu!!!!...Neprofesionist, opac, imprevizibil...Nu ai reusit sa dai un leu in plus la salarii si penisii, ai fugit de a te implica in campania electorala a liberalilor!!!!Ce mai vrei acum????

    1. Servitorul jefuitorilor din strainatate ii critica pe hotii autohtoni.

      Hoții autohtoni sunt membrii mafiei securiste care controlează DNA-SRI.

      Să nu uităm că Dragnea a fost condamnat cu suspendare pentru că a numărat votanți în timp real.

      Bandiții ANRP, membrii guvernelor PDL, hoțiile tehnocraților și multe alte rapturi nu interesează pe nimeni. 

      Dr.WHU, ai lacune mari, undeva, din care cauza faci asemenea aprecieri ; ai avea totusi o scuza, daca recunosti ca esti securisto - pesedist!

      Lacune ai tu. Omul are dreptate. Si nu, Nu sint psdist. PSD nu a condus tara in ultimii 10 ani. Dacian a fost la fel de netransparent- pe furis a angajat banii tarii pt uran 10 ani cumparand prin atribuire direct, pe furis, corvete de la Olanda- tara care ne critica si ne jigneste cel mai mult.( ii enerveaza o potentiala concurenta in Ue a portului Constanta) .De ce nu sr revolta nimeni? De ce nu au iesit in strada tinerii frumosi si "liberi"? Copiii acestor frumosi tineri ce vor mostenii de la parintii lor? O Romanie ingenuncheata si obedienta strainilor. Ei vor fi stapani aici si vor fi mai corupti decat alde Dragnea si Tariceanu. Nu vor fi vinovati de fraude la referendum si marturii mincinoase, vor devaliza tara si noi vor trimite acasa la ei profitul. Intre timp romani(?) patrioti vor face legi in favoarea lor iar pe romanii care se opun ii va aresta pt. fraude de " abuz in serviciu" nedefinit si neincadrat juridic in nicio limita.

      Nici nu imi mai obosesc ochii sa citesc tot ce ai sris!

      Cum zici? "PSD nu a condus tara in ultimii 10 ani." SERIOS? Si mai zici ca nu ai lacune? 

      De tov.Ponta ai auzit pana acum? Cam prin ce secol a condus romanica ta?

      Nu raspunde ca te faci din nou de kko! 

    Ne apropiem de doua luni de guvernare GRINDEANU!!!Ce observam???Un JAF in BANUL PUBLIC, proiecte lipsite de sustenabilitate financiara, lipsa de strategie!!!GRINDEANU nu va apuca CRACIUNL!!!Se va trece la deficite bugetare excesive, apoi imprumuturi masive!!!!Populismul, minciuna si prostia costa, si nu putin!!!

    1. Vor continua să taie bugetul SRI. Vei suferi și mai tare, dar te întorci la oi și treci peste aceste clipe de cumpănă.

      Poti sa fii mai explicit? Care e jaful din banii publici? Cine a vindut tara si defrisat padurile? E jaf sa cresti salariile, sa dai gratuitati pt studenti.

    Guvernatorul cu japca zice ca nu se mai poate guverna pe furis. Asta este adevarata nesimtire propagandistica!

    Cred ca legumicultorul Csalosh a taiat o ceapa de Zalau, cind a facut aceasta afirmatie! Alo, dl absolvent de liceu agricol, Grindeanu guverneaza "pe furis", iat tu ai guvernat "pe furate"! Crezi ca poporul uita contractele pe armament semnate/angajate dupa ce nu mai aveai competente si fara votul parlamentului? Dar cum DNA este angajata in dosare politice la comanda Klaunului, tu inca stai fara grije!

    1. Legumicultorul a spus corect, nu se mai poate. El a putut, evident.

    Nu se mai poate guverna pe furiș. Mafia securistă care v-a numit în funcțiii a devenit guralivă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb