Dacian Cioloş: Niciodată CE nu va impune vreunui stat membru un anumit mod de organizare administrativă

F.A.
Macroeconomie / 4 iulie 2011

O regionalizare a României ar putea fi benefică în contextul absorbţiei fondurilor europene, a declarat, astăzi, la Iaşi, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, potrivit HotNews.ro.

El a subliniat totuşi că niciodată Comisia Europeană nu va impune statelor membre UE ce decizii să ia, întrucât o astfel de hotărâre precum cea a regionalizării aparţine exclusiv de autorităţile, în acest caz, ale României.

"Niciodată Comisia Europeană nu va impune un anumit mod de organizare administrativă vreunui stat membru. Decizia privind regionalizarea, dacă se face sau nu, aparţine statului membru, în cazul de faţă, aparţine României. O formă de descentralizare a gestionării unor proiecte administrative, coborarea lor de la nivel naţional la un nivel cât mai apropiat de beneficiar, cred nu poate să fie decât benefică, atât în privinţa calităţii modului în care se face implementarea unor proiecte, cât şi în privinţa reducerii birocraţiei", a declarat Cioloş.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb