Premierul desemnat Dacian Cioloş şi-a exprimat speranţa, astăzi, ca parlamentarii să aibă înţelepciunea de a vota Cabinetul pe care l-a propus, pentru că ar fi "o soluţie imediată" de ieşire din criza politică şi de implementare a unor măsuri care să rezolve şi celelalte crize cu care se confruntă România, informează Agerpres.
"Vom merge în faţa Parlamentului să propunem o echipă care poate să guverneze în situaţie de criză, cu un program de guvernare adaptat acestei situaţii, cu soluţii pentru criza pandemică, pentru criza energetică şi pentru lansarea Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Deci, USR îşi asumă responsabilitatea politică cu care a fost mandatată de alegători. Mergem până la capăt, astăzi mergem în Parlament să prezentăm această echipă şi să prezentăm programul şi sper, încă o dată, în înţelepciunea parlamentarilor să voteze acest guvern, pentru că asta ar fi o soluţie imediată pentru ieşirea din criza politică şi pentru a începe să punem în practică măsuri ca să rezolvăm şi celelalte crize cu care ne confruntăm. Sper, încă o dată, ca mesajele noastre să-i convingă pe parlamentari, pentru că soluţia este aici, ea nu mai trebuie căutată, nu mai avem timp de pierdut şi noi ştim ce avem de făcut", a afirmat Dacian Cioloş înainte de şedinţa plenului reunit al Parlamentului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de antonim în data de 20.10.2021, 12:14)
Ce frumoasă e democrația la români. PSD câștigă alegerile, iar președintele desemnează la mișto un premier din partea unui partid cu 800 000 voturi. Așa, să mai treacă timpul, cât se mai cerne populația.