Dan Motreanu, urmărit penal pentru spălare de bani şi folosirea funcţiei în obţinerea de foloase

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 3 iulie 2015

Dan Motreanu, urmărit penal pentru spălare de bani şi folosirea funcţiei în obţinerea de foloase

Deputatul PNL Dan Motreanu este urmărit penal pentru spălare de bani şi folosirea influenţei date de funcţia de conducere în partid, pentru obţinerea de foloase necuvenite, în dosarul lui George Scutaru, Motreanu fiind suspectat că a primit 250.000 euro pentru finanţarea campaniei electorale din 2008.

În ordonanţa de începere a urmăririi penale se arată că, în cursul anului 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală - denunţător în prezenta cauză - a pretins şi primit de la o altă persoană suma de aproximativ un milion de euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie de terenuri aflate în municipiul Buzău.

DNA precizează: "Din banii primiţi, aproximativ 700.000 de euro, conform unei înţelegeri anterioare, persoana denunţătoare i-a dat lui Scutaru George-Adrian, la data faptelor deputat şi membru cu funcţie de conducere într-un partid (inculpat în prezenta cauză) suma de 170.000 de euro, iar suma de 250.000 de euro i-a fost remisă lui Motreanu Dan Ştefan, ambele sume fiind date în acelaşi scop, respectiv pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale) a candidaţilor partidului din care fac parte cele două persoane ultim menţionate".

Conform DNA, există date că provenienţa şi modul în care s-au obţinut banii erau cunoscute de cei doi beneficiari ai sumelor de bani.

În acest dosar se efectuează acte de urmărire penale şi faţă de alte persoane.

Surse judiciare declarau că Dan Motreanu ar fi fost citat ca suspect, în dosarul în care este cercetat fostul consilier prezidenţial George Scutaru.

Dan Motreanu este deputat de Călăraşi, fiind la cel de-al treilea mandat de parlamentar.

La începutul lunii aprilie, George Scutaru a fost pus sub control judiciar, în dosarul în care este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită şi spălare a banilor, după ce ar fi primit 170.000 de euro, o parte din mita de un milion de euro primită de o persoană cu funcţie de conducere din administraţia locală.

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în anul 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală, denunţătoare în cauză, a pretins şi primit aproximativ un milion de euro, cu titlu de mită, de la o persoană care i-a cerut să o ajute în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren din municipiul Buzău.

Din banii primiţi, conform unei înţelegeri anterioare, persoana denunţătoare i-ar fi dat lui Scutaru, la data faptelor deputat şi membru cu funcţie de conducere într-un partid, suma de 170.000 de euro, "provenienţa şi modul în care s-au obţinut banii fiind cunoscute exact de Scutaru George-Adrian", susţin procurorii.

"Suma de 170.000 euro, primită în numerar de Scutaru George-Adrian de la denunţător, a fost disimulată prin încheierea de contracte de publicitate, fiind folosită în campania electorală din anul 2008", au scris procurorii în ordonanţa prin care s-a dispus măsura controlului judiciar.

Potrivit unor surse judiciare, George Scutaru este cercetat într-un dosar în care este vizat Cristinel Bîgiu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Buzău. Bîgiu este suspectat că, în perioada în care a fost prefect al judeţului Buzău, ar fi luat mită pentru a interveni la alte persoane cu funcţii de conducere în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unor terenuri din municipiul Buzău.

În acest dosar, fostul ministru al Internelor Cristian David este acuzat că în 2008 ar fi primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu.

Procurorii arătau că, în acest caz, mandatarul Adrian Mladin, care acţiona pentru Cecilia Viorica Ştirbulescu în vederea revendicării terenului de 15 hectare situat în municipiul Buzău, ar fi apelat la Valeriu Roger Niţescu, directorul de cabinet al lui Cristian David la Ministerul Internelor la data faptelor, pentru a-l pune în legătură cu prefectul Cristinel Bîgiu, în condiţiile în care dosarul de revendicare era tergiversat. Niţescu i-ar fi spus atunci lui Mladin că nu îl cunoaşte pe prefect, dar că ar putea să intervină Cristian David la Bîgiu.

George Scutaru, fost lider al deputaţilor PNL, a fost jurnalist până în 1998, când a devenit consilier al preşedintelui ApR, Teodor Meleşcanu, formaţiune politică la care şi-a depus şi adeziunea, potrivit Mediafax. În 2001, Scutaru devine membru al PNL, în urma fuziunii cu ApR, şi obţine în 2002 funcţia de preşedinte al Biroului Politic Teritorial PNL Buzău. Din 2010 şi până anul acesta a condus organizaţia judeţeană a PNL Buzău. Scutaru a deţinut trei mandate consecutive de deputat şi s-a specializat în probleme de securitate, după ce a absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea Bucureşti.

În decembrie 2014, George Scutaru a fost numit de Klaus Iohannis în funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională

În 6 martie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională a lui George Scutaru, şeful statului spunând că acesta a demisionat din motive personale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb