DAN VÎLCEANU: ''Guvernul a încheiat toate jaloanele pe care le avea de atins pentru decembrie 2021 în aplicarea PNRR''

G.U.
Politică / 30 decembrie 2021

''Guvernul a încheiat toate jaloanele pe care le avea de atins pentru decembrie 2021 în aplicarea PNRR''

Guvernul a încheiat toate jaloanele pe care România le mai avea de atins pentru decembrie 2021 în aplicarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, menţionând că Executivul a adoptat, în acest sens, în şedinţa de joi, între altele, Ordonanţa de urgenţă referitoare la Legea serviciului de alimentare cu apă şi canalizare şi Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025, informează Agerpres.

Acesta a spus că au fost depăşite discuţiile legate de renegocieri ale PNRR şi că mai sunt trei jaloane de îndeplinit, dar care nu ţin de Guvern, ci de acordul dintre BERD şi Fondul European de Investiţii.

"Astăzi este încă un moment în care Guvernul României dovedeşte că tratează cu maximă seriozitate şi asumat rolul activ şi important pe care îl avem în operaţionalizarea şi implementarea acţiunilor din PNRR. Cred că am depăşit momentele în care discutam despre renegocieri sau alte discuţii legate de PNRR şi dovedim astăzi, cred eu am dovedit şi până acum, dar şi astăzi cu atât mai mult că suntem concentraţi pe implementarea acestui program, care înseamnă reforme aşteptate de românii de 30 de ani şi investiţii foarte importante pentru fiecare dintre noi. Ceea ce este important este faptul că pentru jaloanele pe care le aveam de atins pentru decembrie 2021 am reuşit să atingem aceste jaloane, toate jaloanele care au depins de Guvernul României. Aici fac această precizare pentru că sunt trei jaloane care reprezintă o discuţie între BERD şi FEI nefinalizată. În momentul în care vom avea la nivelul Comisiei finalizată această discuţie şi ne vor fi puse la dispoziţie aceste acorduri de garanţii de contribuţie, atunci vom putea să atingem şi aceste jaloane. Dar vreau să subliniez faptul că nu sunt jaloane care să fi ţinut de o voinţă sau de chestiuni legate de Guvernul României", a afirmat Vîlceanu, după şedinţa de Guvern.

Ministrul a explicat că Executivul a avut 7 jaloane de închis în şedinţa de joi.

"Am avut astăzi 7 jaloane pe care le-am închis şi aici mă refer la OUG privind Legea serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, legea 241 din 2006, Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025, acel jalon legat de capacităţile de producţie dezafectate de pe bază de cărbune a fost atins şi ne-au fost puse la dispoziţie şi documentele care atestă acest lucru. Tot astăzi am operaţionalizat grupul (...) de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Tot astăzi am adoptat hotărârea de Guvern privind aprobarea strategiei de securitate cibernetică. Astăzi a fost adoptat memorandumul privind contractul de finanţare privind acordul de finanţare între Fondul European de Investiţii şi Guvernul României pentru crearea fondului privind capitalul de risc", a adăugat Vîlceanu.

Vîlceanu a mai spus că a fost adoptată şi Hotărârea de guvern privind abandonul şcolar, iar ministrul Educaţiei a emis ordinul privind criteriile.

Acesta a mai afirmat că, în urmă cu câteva zile, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a publicat în Monitorul Oficial Ordinul privind comitetul de lucru referitor la modificarea şi o nouă lege a pensiilor, iar Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul privind criteriile de prioritizare pentru Centrul de permanenţă.

"De asemenea alte şase obiective fuseseră deja atinse şi aici fac o scurtă trecere în revistă, mă refer la înfiinţarea CMIR la Ministerul Transporturilor, intrarea în vigoare a legii privind securitatea reţelelor 5G, Unitatea de implementarea reformelor la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, casele de marcat de la Ministerul de Finanţe, la ANAF şi, de asemenea, Ordonanţa Guvernului privind fluxurile financiare din PNRR şi la Ministerul Justiţiei intrarea în vigoare a hotărârii de Guvern privind Strategia anticorupţie," a adăugat Vîlceanu.

Acesta a spus că este vorba de 21 de jaloane pe care România le avea de îndeplinit până la finalul anului.

"O precizare vreau să fac în legătură cu contractarea consultaţiei pentru Legea pensiilor: a fost în şedinţa de data trecută adoptat un memorandum care specifică foarte clar care este calendarul de contactare acestei consultanţe. Practic, prin acel memorandum ne-am asumat în cadrul Guvernului că consultanţa va fi contactată cu Banca Mondială", a afirmat Vîlceanu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb