DE ASTĂZI Cehia solicită test PCR negativ la intrarea în ţară

G.B
Internaţional / 27 decembrie 2021

Cehia solicită test PCR negativ la intrarea în ţară

După ce sâmbătă seara a expirat starea de urgenţă, de astăzi în Cehia urmează să intre în vigoare reglementări mai stricte, în urma unei decizii a noii coaliţii de guvernământ, transmite dpa, citată de Agerpres.

Astfel, începând de astăzi, adulţii care intră în Republica Cehă din alte ţări membre UE trebuie să prezinte un test PCR negativ înainte de a trece graniţa, chiar dacă sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 sau s-au vindecat.

Doar persoanele care au primit şi doza de rapel şi copiii nevaccinaţi cu vârsta sub 12 ani sunt scutiţi de cerinţa prezentării rezultatului unui test PCR negativ.

Tinerii cu vârsta de de până la 18 ani vor avea nevoie în continuare să prezinte doar dovada celei de-a doua vaccinări.

Noile reglementări care cer ca toţi adulţii să fie testaţi, cu excepţia cazului în care au primit o a treia doză, se aplică călătorilor din toate ţările.

Cetăţenii cehi şi persoanele a căror reşedinţă principală sau secundară este în Republica Cehă sunt, de asemenea, scutiţi de obligativitatea testării.

Cu toate acestea, toţi cei care intră pe teritoriul ţării trebuie să se înregistreze online.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb