Delirul imperial

Acum au aflat? Presa a raportat, zilele trecute, despre un discurs al lui Vladimir Putin. Fac o paranteză. Habar nu am de ce "ştiri" de acest gen mai sunt publicate. Dictatorii au un discurs ciudat. În măsura în care ceva are sens, este ceva ce au mai spus şi în alte ocazii. Ei au un obicei să repete aceleaşi "idei", până la delir. Pe de altă parte, ei nu spun nimic interesant. Minciuni, propagandă, banalităţi, non-sensuri. Amintiţi-vă discursurile de ore întregi ale lui Nicolae Ceauşescu.

Să revenim la cetăţeanul cu bomba atomică în servietă. Putin ar fi "dezvăluit" scopul său ultim. Restaurarea imperiului lui Petru cel Mare. Presa a urlat. "S-a deconspirat!" - vorba unui clasic.

Totuşi, unde este noutatea? E ceva surprinzător aici? Sub Putin, nu a trecut o zi fără ca Rusia să nu exprime tot felul de nostalgii imperiale. Şi când a atacat Ucraina a ţinut o "pseudo-lecţie de istorie demnă de un elev chiulangiu, care încearcă, cu neruşinare, să îl păcălească pe profesorul suplinitor.

În fine, este bine că presa s-a lămurit, de data asta. Omul vrea să cucerească. Aşa, pur şi simplu. Ca în secolul XVI. Trimite trupele, omoară şi anexează. Sau ca în secolul XX. A spus cineva Adolf Hitler?

Un lucru cer, totuşi, presei. Şi chiar tovarăşului Putin. Haideţi să îl lăsăm deoparte pe Petru cel Mare din această poveste sordidă. Din mai multe motive. Mai întâi, imperiul ţarilor nu şi-a atins maximul expansiunii în timpul lui Petru cel Mare. Bănuiesc că elevul Putin a lipsit la lecţia asta, era la trageri, la Komsomol. Dar presa nu e scuzată. Ar putea să se uite pe un atlas istoric. Dacă Putin ar restaura mâine imperiul lui Petru cel Mare, ar trebui să evacueze, urgent, Crimeea (anexată abia în 1783 de Caterina cea Mare). Ar mai trebui să evacueze insula Sahalin şi o mare parte din teritoriile de Est ale Federaţiei Ruse, de la graniţa cu China comunistă.

Toată această invocare a trecutului imperial al slavilor (care, pentru Putin, sunt toţi ruşi), mai este deplasată şi din alt motiv. Priviţi la Ecaterina cea Mare. În timpul domniei acesteia imperiul s-a extins considerabil. Dar femeia se numea, de fapt, Sophie Anhalt-Zerbst. Era o prinţesă germană născută la Stettin, în Pomerania (care pe atunci făcea parte din regatul Prusiei). A ajuns să conducă Rusia în urma unei căsătorii cu viitorul Petru al III-lea, un personaj cu probleme psihice.

Luaţi la bani mărunţi ţarii "slavi" ai lui Putin şi veţi descoperi aceeaşi situaţie. Alexandru I şi Nicolae I erau pe trei sferturi nemţi (mama lor era fiica ducelui de Wurttemberg). Mama lui Nicolae al II-lea era o prinţesă prusacă. Mama lui Alexandru al III-lea era prinţesă de Hesse, iar mama lui Nicolae al II-lea, ultimul ţar, era o prinţesă daneză.

În interpretarea lui Vladimir Vladimirovici, imaginea lui Petru cel Mare este, la rândul său, o caricatură totală. Departe de a fi personificarea spiritului rus, Petru ura visceral aproape tot ce era rusesc. I-a pus pe boieri să îşi taie bărbile. A abandonat Moscova drept capitală, construind un oraş de tip occidental la marginea de Vest a imperiului. A pus biciul pe biserica ortodoxă.

Problema fundamentală este însă alta. Chiar dacă admitem că ideile despre imperiul ţarist puse talmeş-balmeş de dictatorul din Kremlin au vreun sens, totuşi, care este relevanţa, astăzi, a unor fapte, imaginate sau reale, de acum două sau trei sute de ani? Să înţelegem că dacă Petru cel Mare a stat pe scaun într-o tavernă din Amsterdam, acum Federaţia Rusă are drepturi istorice asupra teritoriului Olandei?

Din păcate, nu este doar dictatorul de la Kremlin care să gândească aşa. Rusia nu şi-a examinat niciodată critic propria istorie imperială. Ceea ce alte puteri imperiale, într-un fel sau altul, au făcut deja.

Dacă ar încerca, Rusiei nu i-ar plăcea ce ar afla. Spre exemplu, că imperiul "rus" nu era chiar rus. Mulţi membri ai elitei erau germani. Multe popoare nu doreau în nici un fel să fie sub călcâiul ţarilor. Ar mai afla, printre altele, că istoria imperială ruso-sovietică este un şir de acte de genocid. Tătarii din Crimeea, germanii de pe Volga, evreii de oriunde - şi multe alte neamuri - au simţit ce înseamnă furia Moscovei.

Însă toate acestea sunt trecute sub tăcere, în Rusia. Unde, dimpotrivă, propaganda a plăsmuit altă minciună. Că imperiul rus (sau sovietic, după caz) a fost indispensabil. Că noi, ceilalţi, avem o datorie istorică faţă de Moscova.

Oare? Luaţi episodul cel mai scandalos al acestei mistificări. Vladimir Putin crede, alături de milioane de ruşi, că URSS-ul a salvat Europa de nazism. Să presupunem că are dreptate. Dar atunci cine a salvat Asia de ambiţiile imperiale ale Japoniei? Sau Mediterana şi nordul Africii de ambiţiile imperiale ale Italiei? Cine a eliberat Franţa? Cine a împiedicat Germania să dobândească supremaţia în Atlantic? Nu cumva "duşmanul de clasă" - Statele Unite şi imperiul britanic? Desigur, însă faptele nu intră în compoziţia acestui cocktail toxic al ultra-naţionalismului velicorus.