Deputaţii aprobă despăgubiri pentru depozitele constituite la CEC pentru autoturisme Dacia

F.A.
Politică / 4 februarie 2014

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de lege privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme.

Deputaţii au adoptat proiectul de lege cu 306 voturi "pentru" şi trei "împotrivă".

"Românii care au avut depozite la CEC înainte de 1990 şi le-au transferat un an mai târziu la BRD - Groupe Société Générale, în vederea achiziţionării unui autoturism Dacia îşi vor primii banii care li se cuvin după 23 de ani de aşteptare", a declarat deputatul PSD Ana Birchall după adoptarea OUG 156/2007 de către Camera Deputaţilor.

Ana Birchall a adăugat: "Din cei aproximativ 2.000 de cetăţeni care au de recuperat depozitul transferat la BRD, foarte mulţi s-au adresat direct Parlamentului pentru ca această problemă să se rezolve. După numeroasele solicitări pe care le-am primit pe această temă, am considerat oportună adresarea unei întrebări oficiale (nr.373A/13-03-2013) Ministerului Finanţelor Publice prin care solicitam sprijinul Executivului pentru clarificarea acestei situaţii".

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb