Deputaţii dezbat în plen modificările la Regulamentul Camerei

S.B.
Politică / 9 februarie 2022

Deputaţii dezbat în plen modificările la Regulamentul Camerei

Deputaţii dezbat, miercuri, în plen, modificările propuse la Regulamentul Camerei, în urma agresiunii liderului AUR George Simion, la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu, de la dezbaterea moţiunii simple, informează news.ro.

Propunerile venite din partea partidelor prevăd interzicerea filmărilor live în plen precum şi expunerea de bannere, iar injuriile şi calomniile, la adresa aleşilor, se pedepseşte cu evacuarea dfin sală şi cu tăierea indemnizaţiei precum şi a dreptului de a vorbi în plen.

Potrivit modificărilor aduse Regulamentului, este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţei Camerei Deputaţilor, Biroului Permanent, Comitetului Liderilor sau comisiilor altfel decât prin mijloacele oficiale.

De asemenea, este interzisă utilizarea violenţei fizice constând în gesturi agresive ori a violenţei verbale constând în injurii, invective sau calomie la adresa unui alt parlamentar. Încălcarea acestor prevederi atrage sancţiunea evacuării imediate din sală a persoanei sau persoanelor care încalcă interdicţiile

În plus, este interzisă participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe în plen sau în sălile comisiilor Camerei Deputaţilor, înregistrarea sau transmiterea în direct a şedinţelor Camerei Deputaţilor, Biroului Permanent, Comitetului Liderilor Grupurilor Parlamentare sau a comisiilor, utilizarea violenţei fizice utilizată împotriva unui alt parlamentar sau violenţă verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt parlamentar".

Deputaţii propun şi sancţiuni dure, după incidentul de luni. Astfel, se propune diminuarea indemnizaţiei cu până la 50% până la 6 luni pentru exprimarea votului prin mijloace electronice prin utilizarea cardului de vot electronic al altui senator ori deputat, pentru participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe in plen sau în sălile comisiilor Camerei Deputaţilor, pentru înregistrarea sau transmiterea în direct a şedinţelor Camerei Deputaţilor, Biroului Permanent, Comitetului Liderilor Grupurilor Parlamentare sau a comisiilor, pentru violenţă fizică utilizată împotriva unui alt parlamentar sau violenţă verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt parlamentar;

În plus, dei vizaţi vor avea redus dreptul de luare a cuvântului, la maxim 10 secunde/intervenţie pentru o perioadă de până la 3 luni de zile în cadrul şedinţelor Camerei Deputaţilor, începând cu ziua aplicării sancţiunii disciplinare pentru săvârşirea abaterii disciplinare de violenţă verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt parlamentar;

Se reduce la jumătate şi timpul alocat cu ocazia moţiunilor, orei Guvernului, orei primului ministru sau şedinţelor solemne grupului parlamentar din care face parte deputatul sancţionat pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în violenţă verbală, injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar. De asemenea, se impune retragerea şi punerea la dispoziţia Secretarului General al Camerei Deputaţilor, pentru o perioadă de până la 6 luni a tuturor funcţionarilor publici cu statut special, a personalului contractual cât şi logistica auto repartizate.

Proiectul de lege depus de PNL-PSD-UDMR şi minorităţi pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor poate fi accesat AICI.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu afirma, marţi, că este exclus să vedem jandarmi în plen, pentru că totul se va rezolva prin chestori şi a precizat că vor fi diferite sancţiuni, în funcţie de gravitatea abaterii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb