DEŞI ŞTIA DE PROBLEMELE COMPANIEI DE ASIGURĂRI ASF a indus în eroare BERD ca să cumpere acţiuni la grupul care deţine Euroins

Radu Soviani
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 februarie 2023

"Oglinda spartă", ilustraţie de MAKE

"Oglinda spartă", ilustraţie de MAKE

Statul român este acţioanar la BERD

Radu Soviani

Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 cu misiunea de a ajuta crearea unei ,,noi Europe centrale şi de Est'' post-războiul Rece. Statul român este unul dintre acţionari şi a subscris la capital 144,07 milioane de euro (corespunzător celor 14.407 de acţiuni pe care le deţine. Reprezentantul României, ca acţionar, în board-ul guvernatorilor BERD este ministrul de finanţe, în prezent Adrian Câciu, iar alternanţa o asigură guvernatorul BNR (pentru totdeauna Mugur Isărescu).

Câştigurile BERD sunt şi câştigurile statului român, ca acţionar. Pierderile BERD sunt şi pierderile statului român. Muşamalizarea solvabilităţii Euroins cu complicitatea conducerii ASF, începând cu anul 2021, reprezintă pierdere pentru statul român şi inducere în eroare a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi dezvoltare.

Pentru că:

În anul 2021, BERD a devenit acţionarul Grupului de Asigurări Euroins din Bulgaria (EIG). Detalii AICI şi AICI. Anunţul a fost făcut în Octombrie 2021, BERD devenind acţionar cu până la 10% din compania mamă a Euroins România (care reprezintă şi cea mai mare parte din Grupul de Asigurări Euroins Bulgaria). BERD a decis în Octombrie 2021 să pună 30 de milioane de euro în grupul bulgar de asigurări, convinsă fiind de soliditatea companiei Euroins România.

În ancheta Ziarului Libertatea citată de Bursa, rezultă fără putinţă de tăgadă că Nicu Marcu şi conducerea ASF au devenit complici încă din martie 2021 la muşamalizarea solvabilităţii companiei Euroins România:

,,Echipa de control ASF a constatat că, potrivit raportărilor transmise ASF la data de 31 martie 2021, societăţile de asigurare au raportat un număr de 9.357 de dosare de daună în care Euroins are calitatea de pârât, în timp ce societatea a raportat un număr de 2.860 de dosare, rezultând o diferenţă de 6.716 dosare de daună care nu au fost raportate în valoare de 64.161.357 de lei''.

Nicu Marcu şi ASF au preferat să permită continuarea neregulilor la Euroins. Diferenţa de 64 de milioane reprezenta doar o mică parte din falsificarea solvabilităţii prin neraportare, respectiv doar componenta pe care Euroins, dacă ar fi achitat ceea ce refuza în procese către societăţile de asigurare care s-au îndreptat în regres spre Euroins, ar fi trebuit să aibă ca bani pentru solvabilitate. În realitate, suma era mult mai mare de 61 de milioane de dolari, întrucât Euroins nu raporta nici toate litigiile, cu ştiinţa şi acceptul ASF.

Simplu spus, litigiile în regres reprezintă situaţii de genul în care eu sunt asigurat CASCO la o altă societate de asigurare, mă accidentează un asigurat Euroins, eu îmi repar maşina prin asigurarea CASCO, după care societatea mea de asigurare se îndreaptă în regres spre Euroins. Numai că Euroins ,,ascundea'' faţă de ASF, cu complicitatea acestora, şi litigii cu persoane fizice/juridice, altele decât societăţile de asigurare care se îndreptau în regres, pentru muşamalizarea solvabilităţii. Cu complicitatea ASF.

Spun despre complicitatea ASF pentru că Autoritatea, care are un vast departament juridic propriu, putea şi era obligată printr-o relativ simplă consultare a portalului instanţelor de judecată să descopere toate procesele pe care Euroins nu le raporta. Dacă nu a făcut-o, vorbim despre complicitate a ASF prin inacţiuni, timp în care permitea unei societăţi nesolvabile să emită poliţe RCA în continuare, la preţuri duble.

Un alt document prezentat de Libertatea şi datat 31 August 2021 (documentul AICI) demonstrează că Euroins nu raporta nici litigiile cu alte persoane decât societăţile de asigurare care s-au îndreptat în regres.

ASF a indus în eroare BERD ca să cumpere acţiuni la grupul care deţine Euroins

Aşadar, ASF ştia încă din martie 2021 despre muşamalizarea solvabilităţii Euroins şi a devenit complice la ea, inducând în eroare BERD, la care chiar statul român este acţionar. Cu alte cuvinte, supreveghetorul statului, ASF - condus de Nicu Marcu, fraudează statul român, acţionar la BERD, prin inducerea în eroare în ceea ce priveşte solvabilitatea Euroins România - ca mai mare parte a EIG la care BERD urma să devină acţionar cu până la 10%.

Inducerea în eroare de către ASF a statului român, acţionar BERD altături de SUA (acţionar cu capital de 30 de miliarde de Euro (peste 3 milioane de acţiuni), Canada - peste 10 miliarde de euro, Germania - peste 25 de miliarde de euro şi alte zeci de ţări) este evidentă din mesajul transmis la intrarea în actionariatul Grupului de Asigurări Euroins din Bulgaria, chiar de către Mark Davis - Directorul Regional BERD pentru România şi Bulgaria, în 5 Octombrie 2021, la semnarea acordului (comunicatul integral îl găsiţi AICI).

ASF a indus în eroare BERD ca să cumpere acţiuni la grupul care deţine Euroins

Aşadar, ASF garanta SUA, României şi celoralaţi acţionari ai BERD, inclusiv la 5 octombrie 2021, că asigurările Euroins din România sunt ,,de calitate''. Asta la 6 luni după ce ASF ştia de muşamalizarea solvabilităţii Euroins şi avea obligaţia instituirii administrării speciale pentru refacerea solvabilităţii.

BERD era ,,încântată'' pe baza asigurărilor date de ASF, care lucra ,,în paralel'' cu BERD referitor la ,,un proces de decontare directă în beneficiul consumatorului şi al sectorului asigurărilor din România''.

Desigur, BERD, ca şi alte instituţii internaţionale, aveau la acea dată o anumită naivitate alimentată prin inducerea în eroare de către ASF, referitor la societăţile care sifonează sume din România, că o fac cu complicitatea supraveghetorului. Ca City Insurance (delapidare, falsuri şi complicităţi multiple) sau ca Euroins în ceea ce priveşte muşamalizarea indicatorilor de solvabilitate.

Ar fi investit SUA, România şi ceilalţi acţionari BERD 30 de milioane de euro la compania mamă Euroins dacă ar fi ştiut ceea că există complicitatea supraveghetorului în muşamalizarea solvabilităţii? Ar fi investit BERD dacă aveau cunoştinţe de ,,faptele penale'' pentru fapte cunoscute de ASF anterior contractului, la adresa conducerii Euroins?

Înclin să cred că nu. Pentru că ASF, la acel moment, mai dăduse o asigurare către BERD: că va introduce decontarea directă obligatorie în România, un serviciu auxiliar şi care nu are cum să fie obligatoriu.

Despre aceasta am scris încă din 31 ianuarie 2021, în acest articol, că nu reprezintă decât o complicitate a conducerii ASF pentru a perpetua frauda ,,celor care sifonează societăţile de asiguare'' - în fapt se urmărea ca City Insurance şi Euroins să nu aducă capital, ci, prin scumpiri, asiguraţii să îi capitalizeze pe cei care îi fraudau fie delapidări la scutul ASF (City Insurance) , fie prin muşamalizări ale solvabilităţii la scutul ASF (Euroins). Introducerea decontării directe obligatorii prin ordonanţă de urgenţă (o scumpire generalizată care ar fi luat peste noapte un miliard de lei de la asiguraţi şi i-ar fi dat societăţilor sifonare sau nu) era motivată de către Nicu Marcu prin nota de fundamentare astfel: ,,din motiv de BREXIT''.

ASF a indus în eroare BERD ca să cumpere acţiuni la grupul care deţine Euroins

Şi mai este ceva:

În mod normal, ministrul finanţelor, Adrian Câciu, ca reprezentant al României în acţionariatul şi în conducerea BERD, ar trebui să fie primul care să ceară demiterea conducerii ASF şi a lui Nicu Marcu pentru inducerea în eroare în ceea ce priveşte solvabilitatea societăţii Euroins România, care a stat la baza deciziei de investiţie BERD. Dar nu o va face.

De ce nu va cere Adrian Câciu demiterea conducerii ASF, cu riscul de a părea complice la fraudă

Deja Câciu ar fi trebuit să ceară demiterea conducerii ASF în urma falimentului City Insurance, care a produs şi va mai produce şi o gaură semnificativă la buget (prin devalizarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi prin garanţiile de asigurare date de City Insurace pentru contracte publice care valorează fix cât hârtia igienică). O bună parte din fraudă (noi contracte RCA emise şi noi poliţe de asigurări emise de City Insurance) au fost realizate cu complicitatea conducerii ASF, care deja ştia despre extrasul de cont falsificat de la City Insurance.

Nicu Marcu a avut grijă să şi-l subordoneze pe ministrul finanţelor, Adrian Câciu. I-a angajat fosta nevastă.

Din declaraţiile de avere rezultă cu fosta soţie a lui Adrian Câciu (şi mama copiilor lui), Mihaela Panduru a fost angajată de instituţia condusă de Nicu Marcu, întâi la Institutul de Studii Financiare din Subordinea ASF, iar apoi promovată, în 2021, de Nicu Marcu, ca ,,auditor intern'' în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară. Adică ,,anti-frauda'' din ASF, care ar fi trebuit să descopere complicitatea funcţionarilor din ASF la fraudele de la City Insurance şi la muşamalizarea solvabilităţii de la Euroins.

ASF a indus în eroare BERD ca să cumpere acţiuni la grupul care deţine Euroins

Între Adrian Câciu şi Mihaela Panduru pare să fi dispărut demult scânteia, pentru că, în scris, ministrul Finanţelor nu mai ştie când a divorţat, în 2009 sau în martie 2010, deşi încă au bunuri comune şi în 2022.

ASF a indus în eroare BERD ca să cumpere acţiuni la grupul care deţine Euroins

ASF a indus în eroare BERD ca să cumpere acţiuni la grupul care deţine Euroins

Adrian Câciu şi fosta soţie Mihalea Panduru încă nu şi-au găsit timp de partaj nici în 2021, anul în care fosta soţie a ministrului a fost angajată întâi în Institutul de Studii Financiare din ASF - cel târziu în martie 2021 şi apoi avansată ca auditor intern ASF. În aceeaşi perioadă Câciu făcea tranziţia de la ,,strateg economic'' al PSD (partid care l-a numit pe Nicu Marcu Preşedinte ASF) la cea de ministru de finanţe.

Interesant este şi că noul auditor intern al ASF, Mihaela Panduru îşi ascunde/anonimizează în declaraţia de avere faptul că este fosta soţie a lui Câciu şi că au interese financiare comune, partajul nefiind încă făcut, deşi are obligaţia legală a trecerii co-proprietarului (Adrian Câciu).

ASF a indus în eroare BERD ca să cumpere acţiuni la grupul care deţine Euroins

Adrian Câciu nu a obţinut în schimb ,,privilegiul'' de a nu trece co-proprietarul în declaraţia de avere, prin urmare aflăm din declaraţia lui de avere ceea ce ascunde Mihaela Panduru. E drept că în declaraţia de avere a ministrului finanţelor ,,dispar'' 68 de metri pătraţi din casa de locuit.

ASF a indus în eroare BERD ca să cumpere acţiuni la grupul care deţine Euroins

Concluziv:

Poate că este o coincidenţă că Nicu Marcu a angajat-o pe fosta soţie a lui Adrian Câciu. Deşi, având în vedere şi alte exemple de soţi sau soţii, foşti sau actuali, angajaţi în ASF (spre exemplu soţia lui Ionuţ Mişa sau fostul soţ al Liei Olguta Vasilescu - cel care a fost promovat vicepreşedinte ASF şi a semnat ieşirea din redresare a City Insurance pe baza extrasului de cont falsificat). Dar argumente împotriva coincidenţei ar putea fi că ASF nu are iniţiativă legislativă ca să treacă toate mizeriile de legi cu urgenţă în 2021 motivată gen ,,Brexit''. Şi are nevoie de Ministerul Finanţelor.

Însă, aşa cum arată derularea faptelor la Euroins, e greu de tras altă concluzie logică decât că ASF a indus în eroare BERD pt a cumpăra acţiuni la compania bulgărească, deşi ştia de problemele de solvabilitate de la Euroins şi le muşamaliza.

Poate că este o premieră în care o autoritate a statului român, prin Preşedintele său, Nicu Marcu, devine complice la fraudarea intereselor financiare ale statului român, care l-a numit acolo (prin inducerea în eroare a BERD).

Deşi, despre apetenţa lui Nicu Marcu de a frauda societăţile în care statul român este acţionar, spre exemplu Poşta Română, printr-o achiziţie trucată pentru ca Nicu Marcu pur şi simplu să fure TVA de la Poşta Română sub pretextul unui ,,proiect de cercetare'', statul român trebuia să ştie. Şi să sancţioneze. Nefăcând-o, devine complice.

Articolul despre escorcarea Poştei Române prin furt de TVA şi licitaţie trucată, l-am publicat AICI, în 12 mai 2021. Dată la care ASF şi Nicu Marcu erau încă complici la frauda de la City Insurance (ştiau de extrasul de cont falsificat şi lăsau în continuare City să emită poliţe şi asigurări de garanţii) şi la muşamalizarea solvabilităţii Euroins.

Opinia Cititorului ( 30 )

  1. ASF trebuia sa stie de frauda City si de lipsa de capital de solvabilitate a Euroins. Stia toata lumea, se discuta in mediul de asigurari si chiar unii asefisti stiau ca nu e bine deloc dar nimeni nu avea voie sa vorbeasca. Nici acum nu vorbeste nimeni despre situatia care poate sa explodeze sistemul de asigurari. FGA nu mai are bani. Societatile de asigurari nu vor sa mai contribuie la plata incompetentei ASF si la complicitatea lor cu City si Euroins. Care e solutia? Poate un consiliu ASF profesionist si integru desi nu vad cine si-ar mai baga capul in streang.

    Ooo, domnul Marcu. Tata la falimente. Protectorul la smecheri si mama la tampiti.

    Nicu Marcu a indus in eroare pe toata lumea.

    Cel mai grav e ca piata de asigurari e in deriva. 

    Este rusinos sa te dai viteaz dar sa angajezi nevestele sefilor pentru protectie. Pare cam slugarnicie.

    1. Unul dintre limbricii cei mai dezgustatori!

      O zdreanta sustinuta de prostituatele presei. 

    Daca BERD decide oportunitatea investiției impreuna cu ASF, atunci ASF e vinovat ca nu le-a spus sa investeasca in companii romanesti. Hartia nu suporta chiar orice! Controlul cu datele la 31.03.20121 a fost finalizat in decembrie 2021.

    1. Si ce?!

      Cum poti anunta ceva ce se termina dupa achizitia BERD. Legea obliga ASF sa comunice toate lucrarile BERD? Cam asta!

      Si ce?

      Esti IDIOT !

    Ma intreb ce o fi și în zona pensiilor private. De ce am sta liniștiți?! Dacă Piata De capital și asigurări sunt cum sunt, cum sa avem garanții cu monștri ăștia la supraveghere! Toti, dar absolut toti trebuie sa dispară.

    1. Ia intreaba-te ca tot nu ai altceva de făcut.

      S-au mobilizat trolii. Ia ziceți voi cum City de fapt nu a dat faliment, Euroins este perfect la MCR și SCR, RCA este super ieftin și ASF superprofi.

      Sigur situatia nu e roz dar si tu lucrezi la ASF! Tu ce ai facut?

      Ce bucurie pe mine ca dumneata ești Zen. Nu te ninge nu te ploua, ai cu siguranța o funcție de partid și stat noua. ASF este egal mizerie .

    La ASF este un grup de infractori a celor din Guvern etc.?

    1. Alo, spitalul de nebuni, niște băieți au sărit gardul

    Felicitari domnule Soviani!

    Multumim ziarului Bursa ca mai putem afla adevarul din spatele comunicatelor mincinoase ale ASF. 

    1. Asa-i. Nota 10 si pentru articol si pentru oglinda sparta!.

      Dar ce folos?

       

    Cand ai pierdut contract de sute de mii de euro prin atribuire directa de Ruseanu de la ASF te doare. Iti schimba viata. Ai traume. Indarjirea de a incerca la nesfarsit sa obții ceva ce instanța spune repetat ca nu ai dreptul e mai mult decat perseverenta.

    ARESTAREA HOTILOR, CONFISCAREA AVERILOR (PANA LA FUNDUL GOL), LIPSIREA DREPTULUI DE A OCUPA VIITOARE FUNCTII MAI MULT SAU MAI PUTIN PUBLICE.

    1. Huuuoooooo

    Adevarul e ca ma cam prajesc de grija BERD. Nu prea dorm bine, visez ca mai si pierd unii bogatani... e cumplit.

    Situatia este grava. Dedesubturile afacerilor City si Euroins sunt extrem de sulfuroase si prezinta tentacule. Cei care comenteaza pe aici fie nu inteleg fie vor sa duca in derizoriu un astfel de subiect. FGA inca mai plateste pentru City. Nu FGA, noi toti. Bani nu mai sunt si pentru Euroins. Dar cum a ajuns Euroins in situatia actuala? Peste noapte? Nu, sunt luni si ani de zile, aici e problema.

    1. Euroins a fost sustinuta de toti presedinții ASF. De vicepresedinții ASF ai sectorului asigurari reasigurari. De sectorul asigurari reasigurari. De Florin Golovatic, de Valentin Ionescu inclusiv de "vasnicul" aparator al service-urilor Cristian Muntean. Grup infractional organizat!

      Ehe!. Unde esti, Kovesi doamna?

    DNA?!

    1. Pt tine?

      La ce comentarii lasi cred ca esti cu ei la usa. Cioc cioc...

      Vezi ca sunt la usa mascatii cu berbecul! Nu te misca!

    Si drept consecinta a matrapazacurilor la statul roman este iarasi orbete, noi cei care suntem obligati prin lege (de catre orbete) sa incheiem polita de asigurare trebuie sa suportam majorarile care ni se baga pe gat.

    Stie cineva Caciu va trebui sa-i mai rabdam? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb