Deutsche Bank va plăti peste 87 de milioane de dolari pentru închiderea unei investigaţii

S.B.
Bănci-Asigurări / 9 ianuarie 2021

Deutsche Bank va plăti peste 87 de milioane de dolari pentru închiderea unei investigaţii

Deutsche Bank va plăti peste 87 de milioane de dolari pentru închiderea unei investigaţii privind încălcarea legii anti-mită şi a celei privind tranzacţiile cu mărfuri din SUA, au anunţat vineri procurori americani, aceasta fiind cea mai recentă lovitură primită de banca germană, care încearcă să îşi refacă imaginea afectată de o serie de scandaluri, informează news.ro.

Cea mai mare bancă din Germania a fost de acord cu plata ca parte a unui acord cu Departamentul de Justiţie (DOJ) al SUA, anunţat, vineri, de o curte federală din Brooklyn.

Deutsche Bank rezolvă, de asemenea, acuzaţiile civile aferente, aduse de Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), arată documentele instanţei.

"Ne asumăm responsabilitatea pentru aceste acţiuni din trecut, care au avut loc între 2008 şi 2017", a anunţat Deutsche Bank într-un comunicat.

Investigaţiile interne amănunţite şi cooperarea deplină cu investigaţiile DOJ şi SEC asupra acestor chestiuni reflectă transparenţa şi determinarea noastră de a pune aceste chestiuni ferm în trecut", potrivit băncii.

Potrivit acuzaţiilor audiate în instanţă, Deutsche Bank a conspirat pentru a încălca Legea SUA privind practicile de corupţie în străinătate, care interzice companiilor cu operaţiuni din SUA să plătească mită în străinătate.

New York Times a relatat, vineri, că cererile de luare de mită sunt legate de afacerile din China ale băncii şi că penalităţile totale sunt de aproximativ 100 de milioane de dolari.

Acordul are locîn timp ce banca, care îşi propune să revină la profitabilitate după cinci ani de pierderi, se află în mijlocul unei restructurări majore, cu planuri de reducere a numărului de angajaţi cu 18.000 şi de ieşire din unele afaceri.

De asemenea, banca a încercat să-şi refacă imaginea la Washington, pe fondul mai multor investigaţii privind relaţiile sale cu preşedintele Donald Trump. În 2019, Deutsche Bank a fost de acord să plătească SEC mai mult de 16 milioane de dolari, pentru a soluţiona acuzaţiile că ar fi încălcat legile americane referitoare la corupţie, prin angajarea rudelor unor oficiali guvernamentali străini pentru a câştiga sau a păstra afaceri.

SEC a susţinut atunci că Deutsche Bank a angajat rude slab calificate sau necalificate ale unor oficiali din Asia şi Rusia, la cererea acestora, încălcând Legea privind practicile de corupţie în străinătate.

În 2016, JPMorgan Chase a fost de acord să plătească autorităţilor americane 264 de milioane de dolari pentru a rezolva acuzaţiile privind angajarea rudele oficialilor chinezi pentru a câştiga acorduri bancare, în timp ce Credit Suisse a plătit 77 de milioane de dolari pentru a soluţiona un caz similar anul trecut, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. O banca de banditi. Astia iau amenda in fiecare an.

    1. Mult trâmbițata cinste și corectitudine germana e praf și pulbere. Halal

      Halal murdar coane, AMIN

    Justitia se face cu bani, MULTI, MULTI BANI. Si in Romania , salarizarea excesiva a magistratilor reprezinta in final tot o mita (legala)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb