Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi ministrul Justiţiei, Raluca Prună, vor semna, astăzi, Acordul de colaborare dintre cele două ministere cu privire la implementarea, la nivel local, a Strategiei Naţionale Anticorupţie (SNA) 2016-2020, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Conform sursei citate, semnarea are loc în contextul organizării, la sediul MDRAP, a primei reuniuni a Platformei de cooperare a administraţiei publice locale, parte a mecanismului de coordonare şi monitorizare a SNA 2016-2020.
În cadrul reuniunii, care este organizată de MDRAP în colaborare cu Ministerul Justiţiei, va fi lansat şi unul dintre instrumentele de monitorizare a SNA - Harta bunelor practici. De asemenea, vor fi prezentate exemple de bune practici şi dificultăţi identificate în implementarea versiunii 2012-2015 a Strategiei Naţionale Anticorupţie, precum şi demersurile pentru operaţionalizarea SNA 2016-2020 la nivelul administraţiei publice locale.
Lucrările Platformei vor reuni reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor membre ale Platformei, respectiv ai autorităţilor administraţiei publice locale şi ai structurilor asociative ale acestora, se mai arată în comunicat.