DNA:  Modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală ar afecta statutul procurorilor

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 6 mai 2015

Adoptarea unei propuneri legislative de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală, iniţiată de mai mulţi deputaţi, ar diminua eficienţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi ar afecta în mod sever statutul procurorilor, potrivit unui punct de vedere al DNA transmis Ministerului Justiţiei.

Documentul DNA precizează că modificarea cadrului legislativ în regim de urgenţă şi în lipsa unor analize obiective care să ateste o nevoie socială imperioasă este nejustificată, având în vedere că noile coduri au fost adoptate recent de Parlamentul României, în urma unor dezbateri îndelungate, care au implicat toate părţile interesate.

Comunicatul DNA spune: "De altfel, iniţiatorii fac trimitere în expunerea de motive la apariţia unor evenimente care necesită schimbarea politicii penale, fără însă ca acestea să fie indicate. Legislaţia penală trebuie să realizeze un echilibru între nevoia societăţii de a trage la răspundere toate persoanele care au săvârşit infracţiuni şi drepturile fundamentale ale persoanelor cercetate, însă modificările propuse ar altera acest echilibru şi ar îngreuna identificarea şi pedepsirea infractorilor. Dispoziţiile actuale protejează drepturile fundamentale ale persoanelor într-o manieră care corespunde standardelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se justifică adoptarea unor noi standarde care nu au corespondent în tradiţia juridică română sau în legislaţiile altor state europene. Pe de altă parte, stabilirea unor reguli de procedură exclusiv pentru procuror, nu şi pentru ceilalţi participanţi la procesul penal care exercită aceleaşi atribuţii, este atipică şi indică faptul că propunerea urmăreşte limitarea capacităţii investigative a organelor de urmărire penală".

Potrivit DNA, propunerea de modificare a art. 103 alin. 2 C.pr.pen., prin introducerea sintagmei "Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea ca acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială" (în loc de îndoială rezonabilă) vizează impunerea unui standard de probaţiune care este imposibil de atins. "În toate sistemele moderne de drept, prezumţia de nevinovăţie a inculpatului corespunde obligaţiei acuzării de a dovedi săvârşirea infracţiunii «dincolo de orice îndoială rezonabilă»", se arată în comunicatul DNA.

Acest concept echivalează cu convingerea judecătorului că inculpatul a săvârşit infracţiunea de care este acuzat, potrivit DNA care mai arată că orice îndoială rezonabilă se interpretează în favoarea inculpatului, ca o expresie a prezumţiei sale de nevinovăţie.

"Adoptarea textului propus ar atrage imposibilitatea de a dovedi săvârşirea unei infracţiuni la standardul impus de legiuitor şi ar rupe sistemul juridic român de dreptul internaţional", mai precizează DNA .

Procurorii susţin, de asemenea, că modificarea art. 106 C.pr.pen., prin introducerea obligativităţii de a înregistra audio - video toate declaraţiile administrate în cursul urmăririi penale şi a de a inscripţiona un suport separat pentru fiecare declaraţie, poate îngreuna soluţionarea cauzelor, în măsura în care nu este însoţită de resurse umane şi materiale suplimentare pentru organele judiciare.

DNA mai menţionează că, prin introducerea unui nou alineat la art. 106, ar fi introdusă asistenţa juridică obligatorie în cursul urmăririi penale pentru toţi suspecţii şi inculpaţii, indiferent de natura cauzei. Această prevedere trebuie însoţită, potrivit DNA, de asigurarea de resurse materiale suplimentare pentru plata avocaţilor din oficiu, având în vedere că în prezent cazurile de asistenţă juridică obligatorie sunt limitate.

Comunicatul DNA mai spune că modificarea art. 131 C.pr.pen., prin introducerea caracterului obligatoriu al confruntării solicitate de inculpat, încalcă un principiu fundamental al procesului penal. Procurorii susţin: "Toate probele sunt administrate numai dacă sunt utile şi pertinente pentru aflarea adevărului. Pe de altă parte, dacă această condiţie este îndeplinită, administrarea unei probe apare ca obligatorie pentru organul judiciar. În aceste condiţii, inculpatul ar putea cere confruntarea cu o persoană care are statut de martor ameninţat sau de investigator sub acoperire, situaţii care ar contraveni normelor procedurale de desfăşurare a urmăririi penale, căci aceste persoane nu ar mai beneficia de vreo protecţie fizică şi legală. Textul propus poate atrage întârzieri nejustificate în soluţionarea unei cauze dacă inculpatul solicită să fie confruntat cu toţi inculpaţii şi părţile unei cauze, chiar dacă nu există contradicţii între declaraţii, sau dacă solicită în mod repetat să fie confruntat cu aceleaşi persoane pentru dovedirea unor împrejurări diferite. Confruntarea trebuie să aibă acelaşi regim ca toate celelalte mijloace de probă, fiind supusă cenzurii motivate a organului judiciar".

Modificarea art. 139 alin. 4, prin excluderea raportului dintre avocat şi suspect dintre situaţiile care pot forma obiectul supravegherii, chiar atunci când aceştia pregătesc săvârşirea unei infracţiuni, echivalează practic cu reglementarea unei impunităţi pentru anumite categorii de fapte, se mai arată în comunicatul DNA, precizând că, în acest mod, un contract de asistenţă juridică încheiat cu caracter formal ar atrage imposibilitatea absolută a interceptării convorbirilor dintre părţile contractului, care ar putea astfel săvârşi împreună orice infracţiuni, cunoscând că nu pot fi detectaţi.

Abrogarea art. 141 C.pr.pen. privind autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror, pe o perioada strict determinată, ar lipsi organele de urmărire penală de un instrument esenţial în combaterea criminalităţii grave, se mai arată în documentul DNA.

Procurorii susţin că în practica organelor judiciare sunt numeroase situaţii în care acestea sunt sesizate că o infracţiune (luare de mită, trafic de droguri, omor) se va săvârşi în scurt timp: "În aceste situaţii, aflarea adevărului presupune o reacţie rapidă pentru surprinderea în flagrant a infractorilor, iar timpul aflat la dispoziţie nu ar permite sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi. Chiar dacă judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează propunerea în aceeaşi zi în care a fost sesizat, parcurgerea întregii proceduri presupune o întârziere de mai multe ore în care momentul operativ poate fi pierdut, iar tragerea la răspundere penală a infractorilor imposibilă".

În opinia procurorilor DNA, modificarea art. 173 C.pr.pen. referitor la numirea experţilor nu se justifică, având în vedere că eventualele incompatibilităţi invocate în cuprinsul propunerii pot fi soluţionate prin aplicarea regulilor prevăzute de art. 174.

Modificarea art. 175 C.pr.pen., prin introducerea unei interdicţii absolute pentru expert de a se raporta la concluziile unui raport de constatare anterior, poate îngreuna aflarea adevărului, mai precizează documentul DNA, menţionând că expertul trebuie să se raporteze la toate datele existente şi care îi sunt utile pentru formularea concluziilor, nu doar la nişte elemente prestabilite în mod arbitrar.

Argumentaţia iniţiatorilor cu privire la posibilitatea ca procurorul să direcţioneze ancheta cu rea credinţă într-un sens defavorabil inculpatului reprezintă o speculaţie incompatibilă cu natura ştiinţifică a unui raport de constatare şi de expertiză, mai arată DNA.

Modificarea art. 178, referitoare la raportul de expertiză, este inutilă, în condiţiile în care, în reglementarea actuală, vinovăţia unei persoane nu poate face obiectului unei expertize, fără a fi necesară o menţiune suplimentară expresă în acest sens, susţin procurorii.

Modificarea art. 202 prin introducerea condiţiei ca o măsură preventivă să fie dispusă numai dacă există probe din care rezultă vinovăţia dincolo de orice îndoială este incompatibilă cu natura şi scopul măsurilor preventive, este de părere DNA, explicând: "Măsurile preventive se dispun în timpul procesului penal, pentru a garanta buna sa desfăşurare. Înainte de pronunţare unei hotărâri judecătoreşti cu privire la fondul cauzei, pe baza întregului probatoriu, nimeni nu poate formula o concluzie de certitudine cu privire la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, mai ales la standardul de probaţiune cerut în propunere.

Adoptarea textului ar avea ca efect, practic, imposibilitatea de a se dispune orice măsură preventivă, în orice cauză, anterior condamnării inculpatului".

Modificarea art. 223 cu privire la condiţiile de aplicare a arestării preventive ar atrage, în opinia procurorilor DNA, imposibilitatea dispunerii acestei măsuri preventive anterior condamnării, prin introducerea sintagmei "numai dacă există probe concrete din care rezultă, dincolo de orice îndoială, că inculpatul a săvârşit o infracţiune".

Modificarea art. 224 şi 225, prin excluderea denunţului dintre elementele care pot fi avute în vedere la aprecierea unei măsuri preventive este în contradicţie cu principiile procesului penal, consideră procurorii DNA.

De asemenea, modificarea art. 542 C.pr.pen. nu aduce, potrivit DNA, elemente suplimentare esenţiale faţă de situaţia existentă, însă menţionarea expresă a caracterului obligatoriu al acţiunii în regres poate fi considerată ca o formă de presiune la adresa magistraţilor care soluţionează cauze complexe.

DNA spune referitor la modificările propuse la Codul penal: " Modificarea art. 39 C.pen., prin limitarea pedepsei rezultante în cazul concursul de infracţiuni la maximul special al celei mai grele pedepse, reprezintă o îndepărtare de tradiţia dreptului penal şi poate crea situaţii nejustificat de blânde pentru unii infractori.(...) Modificarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale ar atrage imposibilitatea tragerii la răspundere penală pentru numeroase infracţiuni grave.(...) Prin creşterea cuantumului de la care consecinţele sunt considerate deosebit de grave, cauzele aflate pe rol având ca obiect infracţiuni de abuz în serviciu cu un prejudiciu între 2 şi 4 milioane de lei vor fi calificate potrivit legii mai favorabile, cu consecinţa încadrării între limite de pedeapsă mai puţin grave şi, implicit, cu reducerea termenelor de prescripţie a răspunderii penale. (...) Modificarea art. 283 C.pen. şi reglementarea infracţiunii de represiune nedreaptă prin referirea la condiţia dincolo de orice îndoială are potenţialul de a transforma orice magistrat într-un inculpat (...) Modificarea art. 290 şi 292, prin condiţionarea cauzei de nepedepsire pentru mituitor şi cumpărătorul de influenţă de formularea denunţului în termen de 6 luni, va limita numărul infracţiunilor descoperite în acest mod de organele judiciare. Pentru a evita să fie şantajaţi de mituitori, funcţionarii au la îndemână soluţia mai simplă de a refuza să ia mită, fără a fi nevoie de o intervenţie a legiuitorului care să îi protejeze".

Introducerea infracţiunii de abuz de putere al organelor judiciare ar avea, potrivit DNA, ca unic efect exercitarea unei presiuni nemaiîntâlnite la adresa magistraţilor care soluţionează cauze complexe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb