DNA susţine că a descoperit nereguli grave în dosarele Mihaelei Iorga-Moraru

Andrei Stan
Anticorupţie / 20 iulie 2017

DNA susţine că a descoperit nereguli grave în dosarele Mihaelei Iorga-Moraru

Actualizare 15:53 Procurorul Iorga: "Bunurile găsite în biroul meu urmau să rămână în fişetul încuiat al unui poliţist"

Procurorul Mihaiela Moraru-Iorga a răspuns astăzi acuzaţiilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), afirmând că obiectele despre care DNA susţine că au fost găsite în biroul ei urmau să fie confiscate şi încuiate în fişetul unui poliţist.

Procurorul Iorga a declarat, într-o intervenţie la Antena 3: "Am afirmat şi susţin în continuare că nu mi s-a permis participarea la inventarierea lucrărilor pe care le-am avut în lucru. Cu privire la acele bunuri (bani, ceasuri, stilou - n.r.), care ar fi fost găsite în biroul meu, spun că dosarul a fost instrumentat de mine cu un alt procuror, iar aceste bunuri au fost ridicate la percheziţii şi urmau să fie confiscate. S-a hotărât ca ele să rămână într-un fişet încuiat al unui poliţist, nu este al meu".

"Nu am fost lăsată să intru în birou", a subliniat procurorul.

De asemenea, Mihaiela Moraru-Iorga a declarat că secţia a II-a din cadrul DNA, acolo unde ea a lucrat, "nu are un birou de corpuri delicte" şi nu are unde să păstreze aceste obiecte, precum bani, ceasuri ori alte bunuri.

Întrebată de ce crede că s-a ajuns în această situaţie, procuroarea Moraru-Iorga a răspuns: "Cu siguranţă, pentru că încearcă să mă decredibilizeze", făcând referire la şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

(S.A.)

------------

Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) susţine că a descoperit nereguli grave în dosarele instrumentate de Mihaela Iorga, unul dintre procurorii revocaţi din funcţie acum două săptămâni.

În fişetul ei din birou au fost găsite ceasuri de lux şi documente acuzatoare la adresa unui înalt oficial, cărora anchetatorul nu le-a dat curs, afirmă DNA, într-un răspuns la o solicitare transmisă de Digi24.

Potrivit DNA, ceasurile şi stiloul găsite în fişetul procurorului Mihaela Iorga au fost ridicate în urma unor percheziţii, dar nu au fost înregistrate în registru şi nici depuse la camera de corpuri delicte a DNA.

În răspunsul DNA se arată: "Într-un dosar aflat în lucru au fost identificate bunuri (ceasuri evaluate la 67.631,49 de lei şi un stilou în valoare de 8.117 lei) ridicate cu ocazia unei percheziţii care nu au fost înregistrate în Registrul de evidenţă a valorilor şi corpurilor delicte. Verificând evidenţele secţiei, se constată că bunurile au fost ridicate cu ocazia unei percheziţii domiciliare efectuate în cursul urmăririi penale la un inculpat care a fost trimis în judecată. În rechizitoriu, este menţionat procesul-verbal de aplicare a sechestrului pentru opt ceasuri şi un stilou, identificate cu marca şi serie constructivă (ceasuri evaluate la 67.631,49 lei şi stiloul 8117 lei), cu precizarea că acestea au fost depuse la camera de corpuri delicte a DNA, fapt ce nu corespunde adevărului, deoarece, aşa cum am menţionat, bunurile au fost găsite în biroul doamnei procuror".

DNA mai susţine că într-un dosar din fişetul procurorului a fost găsită şi suma de 398.000 de lei şi un proces-verbal întocmit de procuror, iar în acest act nu erau justificaţi banii, care nu proveneau din fondul de flagrant al DNA.

În răspunsul instituţiei se mai arată că, într-un alt dosar în care erau cercetate mai multe persoane Mihaelei Iorga-Moraru a solicitat şi obţinut declanşarea procedurilor pentru obţinerea avizului necesar urmăririi penale faţă de una dintre persoane, iar după obţinerea avizului a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de persoana respectivă la o zi după împlinirea termenului de prescripţie, "împrejurare care generează consecinţe asupra întregii cauze".

Secţia pentru procurori a CSM a avizat, la începutul lunii iulie, revocarea procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru-Iorga de la DNA, în urma unei solicitări adresate de către şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Pe 5 iulie, Kovesi a semnat revocarea celor doi procurori.

Pe de altă parte, Inspecţia Judiciară face verificări în prezent privind o plângere depusă de Mihaela Iorga-Moraru şi alţi doi procurori la adresa şefei DNA, după ce i s-a cerut să facă un test cu detectorul de minciuni în ancheta privind înregistrările din interiorul instituţiei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. digi24 televiziunea securista sare in apararea buvnitei de laDNA nu va e rusine post securist?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb