Doi suspecţi de terorism arestaţi în Germania aveau o listă de posibile ţinte cu 5.000 de nume

M.I.
Internaţional / 9 septembrie 2017

Doi suspecţi de terorism arestaţi în Germania aveau o listă de posibile ţinte cu 5.000 de nume

Autorităţile germane au descoperit liste cu peste 5.000 de nume de ţinte posibile, inclusiv peste 100 de politicieni, în cursul unor raiduri vizând locuinţe şi locuri de muncă ale unui număr de doi suspecţi de terorism, arestaţi săptămâna trecută în landul Mecklenburg-Vorpommern, din estul ţării, relatează Reuters.

Nu este clar dacă suspecţii au urmărit persoanele de pe listă sau dacă au făcut planuri concrete de crimă. O mare parte dintre informaţiile de pe listă erau publice, potrivit News.ro.

Politicienii vizaţi făceau parte din numeroase partide, inclusiv din cel al cancelarului Angela Merkel.

Pe 28 august, poliţia germane a efectuat percheziţii în locuinţele şi la birourile unui poliţist şi unei alte persoane, suspectaţi că intenţionau să captureze şi să ucidă politicieni, din cauza opiniilor acestora privind imigraţia, au anunţat autorităţile.

Parchetul a anunţat că suspecţii, care se temeau că politicile privind refugiaţii vor sărăci Germania şi vor arunca ţara în criză, îşi făceau provizii de mâncare şi muniţie şi plănuiau atacuri.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3062
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9723
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.4124

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb