Drulă: "USR va vota pentru ridicarea imunităţii lui Cîţu şi îl susţine pe Voiculescu pentru europarlamentare"

T.B.
Politică / 24 noiembrie 2023

Drulă: "USR va vota pentru ridicarea imunităţii lui Cîţu şi îl susţine pe Voiculescu pentru europarlamentare"

Parlamentarii USR vor vota, săptămâna viitoare, pentru ridicarea imunităţii senatorului Florin Cîţu, aşa cum cere DNA, a declarat vineri liderul Uniunii, deputatul Cătălin Drulă, informează agerpres.ro.

Potrivit sursei menţionate, "Aici nu este nicio discuţie. Noi dintotdeauna am spus că imunitatea parlamentară se referă la declaraţii politice. Deci, fiecare cetăţean, fie că este parlamentar sau nu, răspunde în mod egal în faţa legii. Deci vom vota "pentru", aşa cum am vota în orice fel de de caz", a declarat Drulă presei, după ce a fost prezent la o dezbatere organizată de USR şi grupul Renew Europe.

Întrebat dacă mai rămâne valabilă candidatura lui Vlad Voiculescu pe listele USR pentru europarlamentare, el a arătat că acesta este o victimă, condiţii în care va candida pentru Parlamentul European, transmite sursa citată: "Absolut. Rămâne valabilă (candidatura - n.r.) şi, mai mult de atât, acum pentru că este o victimă, un om inocent, un om care timp de trei luni s-a luptat pentru vieţile din această ţară, hărţuit în mod mizerabil el şi familia lui, el este un simbol acum pentru lupta pe care o ducem în România, şi are toată susţinerea noastră. Şi le spun că, şi dacă ne iau unul câte unul, o să rămânem în picioare", a subliniat liderul USR.

Conform agerpres, "Reţele de control în justiţie funcţionează. DNA-ul a deschis o acţiune complet aberantă. Acele vaccinuri au fost cumpărate în cadrul unui mecanism european, cu alocare proporţional cu populaţia pentru fiecare ţară, cu posibilitatea de a primi cât mai repede cât mai multe vaccinuri pentru a salva oameni. Aduceţi-vă aminte că era o situaţie în care voiam să vaccinăm în fiecare zi oameni, pentru că asta însemna vieţi salvate şi economie deschisă mai repede. Este o decizie care a aparţinut premierului de la acea vreme, lui Florin Cîţu, care a aparţinut preşedintelui Klaus Iohannis, care a participat la Consiliul European, şi există minutele în care a agreat acest mecanism. (...). Se pot găsi minutele pe site-ul Comisiei europene, dar, mai mult de atât, această decizie este o decizie de oportunitate a unui Guvern", a explicat Drulă.

Potrivit sursei indicate, el a susţinut că se doreşte de fapt împiedicarea formării unui pol de dreapta în România: "Domnul procuror de la DNA nu poate veni să conducă ministere. Reţelele SRI de influenţă din justiţie, coloneii SRI acoperiţi din ministere nu pot conduce în locul unei puteri civile în România. Am fost avertizaţi că, dacă facem Polul de dreapta, şi nu ne potolim, şi dacă luptăm cu actuala putere ca opoziţie democratică, o s-o păţim. Asta se întâmplă în aceste zile. Şi Partidul Mişcarea Populară este hărţuit, şi domnului Eugen Tomac i se pregătesc nişte dosare. Sunt disperaţi pentru că au distrus economia, au prăduit bugetul şi după 2024 ştiu că nu vor mai fi acolo şi nu vor mai guverna. Ne întoarcem mai rău decât în epoca Năstase, când făcea Rodica Stănoiu dosare de la partid. Mai rău, pentru că atunci aveam parteneri externi care erau mai atenţi la ce se întâmplă în România. Acum atenţia este sub acoperirea războiului din Ucraina, îşi permit să distrugă statul de drept bucăţică cu bucăţica în România", a transmis preşedintele USR.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu privind achiziţionarea vaccinurilor anti-COVID, transmite agerpres.

Potrivit unor surse judiciare, ar fi vorba despre fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, informează sursa indicată.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Deci marele luptator anticoruptie USR-ist,

    sustine un candidat acuzat de coruptie si delapidare,

    este pur si simplu penibil 

    Cand toti profesionistii decenti ai dreptului va spuneau ca abuzul in serviciu este o aberatie, ce ati facut?

    Cand pervertiti decenta si bunul-simt pentru castig politic, va meritati soarta: la multi ani (cu executare!)! 

    Marii luptatori pro-justitie acum acuza dosare politice ca dragnea nu? Au stat capre la ue si au cumparat pe bani grei 52 mil doze de vaccin, scump si nefolosit. M UiStRistii mereu au fost niste slugi docile si reduse intelectual.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb