Dubaiul a numit 22 de ofiţeri de Inteligenţă Artificială

S.B.
Internaţional / 11 iunie

Dubaiul a numit 22 de ofiţeri de Inteligenţă Artificială

Emiratul Dubaiului a aprobat numirea a 22 de ofiţeri şefi de inteligenţă artificială în departamentele guvernamentale cheie. Aceştia vor avea sarcina de a crea o strategie vizionară a acestei tehnologii pentru viitor.

Hamdan bin Mohammed, Şeicul şi Prinţul Moştenitor al Dubaiului a declarat că valorificarea inteligenţei artificiale este esenţială pentru eforturile de a poziţiona emiratul Dubaiului ca lider global în utilizarea acestui instrument high-tech.

Ofiţerii AI vor servi organisme guvernamentale: Poliţia din Dubai, Autoritatea pentru Drumuri şi Transport din Dubai, Autoritatea pentru Electricitate şi Apă din Dubai şi Departamentul Economiei şi Turismului.

"Accelerarea dezvoltării inteligenţei artificiale, a instrumentelor şi a aplicaţiilor sale este un pilon cheie al viziunii Alteţei Sale, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum de a poziţiona Dubai ca un hub global în dezvoltarea şi implementarea soluţiilor de inteligenţă artificială", declară autorităţile emiratului.

Dubai-ul, împreună cu restul Emiratelor Arabe Unite a promovat utilizarea AI pentru o guvernare mai agilă şi mai eficientă. De altfel, anul trecut, Sheikh-ul Hamdan a lansat Centrul pentru Inteligenţă Artificială Dubai la Emirates Towers.

Acest centru instruieşte peste o mie de angajaţi din 30 de organisme guvernamentale pentru a utiliza AI generativă pentru a crea imagini, videoclipuri, audio, text şi modele 3D. De asemenea, centrul intenţionează să lanseze zeci de proiecte-pilot, să îmbunătăţească serviciile guvernamentale, să crească productivitatea angajaţilor guvernamentali şi să sprijine peste 20 de start-up-uri de tehnologie avansată naţionale şi globale.

Încă din 2017, Emiratele Arabe Unite au un ministru al Inteligenţei Artificiale, iar din 2020 deţin prima

Universitate de Inteligenţă Artificială, "Mohamed bin Zayed" din Abu Dhabi. Anul acesta va avea loc absolvirea primului grup de studenţi care vor avea un rol esenţial în dezvoltarea ţării. "Vor avea un loc în primul rând al istoriei, şi vor juca un rol principal în modelarea acesteia. Studenţii au ales una dintre cele mai interesante discipline din ştiinţă şi unul dintre cei mai mari catalizatori ai dezvoltării umane.", a declarat Dr. Sultan Al Jaber, Ministrul Industriei şi Tehnologiei Avansate şi decanul facultăţii.

Mulţi analişti de cercetare de piaţă spun că AI are potenţialul de a aduce numeroase schimbări pozitive în societate, inclusiv o productivitate sporită, asistenţă medicală îmbunătăţită şi acces mai mare la educaţie, dar trebuie să ne adaptăm chiar acum!

Cei care lucrează în locuri de muncă care sunt manual repetitive sunt de părere că Inteligenţa Artificială şi roboţii sunt o forţă perturbatoare, când vine vorba de viitorul locurilor de muncă şi se tem că vor rămâne fără job.

Concluzia nu este încă trasă, dar înclinaţia este mai degrabă că AI va avea un impact pozitiv, decât negativ, va crea vocaţii noi, va ajuta la rezolvarea problemelor complexe şi ne vor face viaţa de zi cu zi mai uşoară şi mai convenabilă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb