Dumitru Manţu: ANPC a protejat, prin lipsa controalelor, ilegalităţile de la Nordis

George Marinescu
Companii / 27 februarie

sursa foto: Facebook

sursa foto: Facebook

5000 lei amendă contravenţională - singura sancţiune aplicată de ANPC companiei Nordis în perioada 2018-2024

Nordis Management SRL nu a fost niciodată vizat de controalele tematice efectuate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în perioada 2018-2024, cu excepţia anului 2020, în ciuda dimensiunii sale şi a impactului social semnificativ al proiectului său fanion de la Mamaia, afirmă, într-o divulgare publică, avertizorul de integritate Dumitru Manţu.

Domnul Manţu, afirmă în documentele înaintate Ziarului BURSA că, deşi procedura cadru privind activitatea de supraveghere şi control prevede că operatorii economici cu impact social mare trebuie verificaţi cu prioritate, în mod paradoxal, Nordis Management a fost exclus din acţiunile de control ale ANPC Constanţa, deşi alte companii mult mai mici din zona litoralului au fost inspectate şi chiar sancţionate de mai multe ori pe lună.

Singurul control operativ asupra Nordis a avut loc în august 2020, din dispoziţia fostului preşedinte ANPC, Horia Constantinescu, iar în cadrul acestui control, compania a susţinut că nu construieşte apartamente rezidenţiale, ci doar aparthoteluri, prezentând autorizaţii de construcţie emise în 2019, unde toate unităţile locative erau descrise drept "unităţi de cazare". Reprezentanţii Nordis au prezentant autorizaţiile de construcţie nr. 279/2019 şi nr. 862/2019, care indicau că unităţile locative sunt "unităţi de cazare". Avertizorul de integritate arată că, în urma prezentării acestor autorizaţii, controlul s-a finalizat cu procesul verbal de constatare nr. 354559/24.08.2020, prin care ANPC Constanţa a concluzionat că proiectul Nordis Mamaia nu intră sub incidenţa Legii locuinţei - legea nr. 114/1996.

Potrivit avertizorului de integritate, deşi reprezentanţii Nordis au prezentat comisarilor ANPC Constanţa documente care susţineau că dezvoltă doar aparthoteluri, anterior lunii august 2020, dar şi ulterior, compania a încheiat promisiuni de vânzare-cumpărare cu consumatorii, având ca obiect apartamente rezidenţiale. Dumitru Manţu consideră că acest lucru ridică mari semne de întrebare cu privire la veridicitatea declaraţiilor făcute în cadrul controlului operativ.

Ulterior, în urma analizării documentaţiei prezentată de reprezentanţii Nordis comisarilor ANPC Constanţa, s-au constatat următoarele: unităţile locative din proiectul Nordis Mamaia erau vândute ca apartamente, nu ca spaţii de cazare; consumatorii nu erau informaţi în mod clar despre diferenţa dintre un apartament rezidenţial şi o unitate de cazare dintr-un aparthotel; Mordis a împiedicat ANPC să îşi îndeplinească atribuţiile legale, prezentându-şi activitatea în mod înşelător.

În urma investigaţiei ANPC din 2020, au fost identificate 8 clauze abuzive în contractele de vânzare-cumpărare utilizate de Nordis, printre care: modificarea unilaterală a termenilor contractuali fără acordul consumatorului; obligarea consumatorilor la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale; excluderea dreptului de a denunţa contractul în cazul în care dezvoltatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile; interzicerea consumatorilor de a nota promisiunea de vânzare în cartea funciară, sub ameninţarea plăţii unei sume egale cu preţul total al imobilului; aplicarea de penalităţi de 50.000 euro pentru încălcarea clauzei de confidenţialitate, fără dovada unui prejudiciu real.

Aceste clauze au fost considerate cele mai abuzive prevederi contractuale descoperite vreodată de ANPC.

Avertizorul de integritate arată că, deşi ANPC avea obligaţia legală să sesizeze instanţa de judecată pentru eliminarea acestor clauze abuzive, nu s-a întreprins nicio acţiune oficială pentru protejarea consumatorilor. Mai mult, în iunie 2024, ANPC a încheiat un proces verbal de constatare a unei contravenţii pentru încălcarea obligaţiilor contractuale de către Nordis, dar amenda aplicată a fost de doar 5000 lei, o sumă nesemnificativă raportată la dimensiunea afacerii.

Prejudicii de peste 169 milioane lei la Nordis Mamaia

În octombrie 2024, un raport publicat de Recorder a scos la iveală numeroase nereguli legate de compania Nordis. Ulterior, în noiembrie 2024, un funcţionar ANPC a trimis un memoriu către conducerea Autorităţii, semnalând toate problemele descoperite, dar nu s-a luat nicio măsură concretă împotriva Nordis Management, mai afirmă Dumitru Manţu.

El arată că prejudiciul creat clienţilor de Nordis Mamaia SRL ca urmare a neîncheierii contractelor de vânzare conform promisiunilor de vânzare-cumpărare este 169,5 milioane lei la data de 30.09.2024, din care prejudiciul creat consumatorilor este 139,59 milioane lei.

"Prejudiciul creat clienţilor de companiile Nordis Management SRL şi Nordis Mamaia SRL ca urmare a neîncheierii contractelor de vânzare conform promisiunilor de vânzare cumpărare este 558,93 milioane lei din care prejudiciul creat consumatorilor este estimat la cel puţin 442 milioane lei (272 milioane Nordis Management SRL plus 169 milioane Nordis Mamaia SRL, prejudiciul fiind estimat în condiţiile în care doar pentru Nordis Mamaia Srl a fost transmisă balanţa de verificare analitică la data de 30.09.2024, pentru Nordis Management SRL refuzându-se transmiterea documentelor şi informaţiilor solicitate. Prejudiciul este estimat doar ţinând seama de documentele transmise de companiile Nordis Management Srl şi Nordis Mamaia SRLdar în condiţiile în care mai există cel puţin o companie din grupul Nordis (Nordis Herăstrău SRL) care are încheiate promisiuni de vânzare-cumpărare cu consumatori iar din balanţele de verificare reiese că au fost realizate numeroare operaţiuni între companiile din grup, prejudiciul estimat este în mod evident mai mare", afirmă Dumitru Manţu în divulgarea publică.

Manţu: Hotelul Nordis Mamaia a funcţionat ilegal în sezonul estival 2024

Avertizorul de integritate mai arată că autorizaţia provizorie de funcţionare pentru "Hotelul Nordis" din Mamaia a fost emisă în data de 24.04.2024 în baza declaraţiei pe propria răspundere în condiţiile în care hotelul funcţiona de la sfârşitul lunii decembrie 2023 şi era valabilă pentru o perioadă de maxim 90 zile calendaristice sau până la data verificării de către personalul de specialite din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi emiterea notei de clasificare.

"Surprinzător cum cel mai mare hotel de leisure din Europa Centrală şi de Est a funcţionat fără autorizaţie de funcţionare în plin sezon estival 2024 iar Autoritatea nu a realizat niciun control la acest hotel în cadrul Comandamentului Litoral, deşi conform procedurii cadru de control operatorii economici cu impact trebuie verificaţi cu prioritate, dar operatori economici mici ca importanţă au fost verificaţi şi de două ori într-o lună în cadrul Comandamentului. Şi mai mult ca sigur că dacă controlul ar fi fost realizat conducerea Autorităţii nu ar fi îndrăznit să dispună oprirea temporară a prestării serviciilor precum se realizează pentru alţi operatori economici", precizează Dumitru Manţu.

El susţine că există toate aceste lucruri demonstrează favorizarea unui dezvoltator imobiliar de mari dimensiuni de către ANPC, dar şi de alte instituţii ale statului, prin excluderea sa sistematică din controalele tematice naţionale, în ciuda plângerilor consumatorilor şi a numeroaselor indicii privind încălcări ale legii.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Și de la ANPC Constanța încotro- se îndreaptă firul?

    Spre actualul Primar CT și mare prieten al familie cu Ciorbă-Vicol?!  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2954
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9965
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.9424

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb