Centrala cu ciclu combinat de la CTE Bucureşti Vest, care aparţine companiei Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), a fost repornită ieri, după ce fusese oprită programat pe 1 septembrie, potrivit unui comunicat trimis astăzi de ELCEN.
Întreprinderea alimentează cu apă caldă şi căldură, în principal, cartierele de locuinţe din Drumul Taberei, Militari şi Crângaşi şi livrează energie electrică în sistemul energetic naţional.
Marcel-Octavian Nicolaescu, directorul general al ELCEN, a declarat: "Această unitate joacă un rol foarte important în activitatea noastră. Sperăm ca, în viitorul apropiat, să putem investi în unităţi moderne, precum cea de la CTE (centrala termoelectrică - n.r.) Bucureşti Vest, şi în celelalte centrale (CTE Bucureşti Sud, CTE Grozăveşti şi CTE Progresu), care să contribuie la eficienţa sistemului energetic naţional".
Centrala cu ciclu combinat de la CTE Bucureşti Vest (o investiţie de aproape 160 milioane euro) a fost dată în exploatare comercială în 2009, fiind prima unitate modernă din ţara noastră pusă în funcţiune după 1990. Unitatea de cogenerare este compusă dintr-o turbină cu gaze de 143 MW, un cazan recuperator cu ardere suplimentară şi o turbină cu abur de 55 MW, sarcina termică produsă fiind de 170 gigacalorii pe oră.
Oprirea de pe 1 septembrie 2014 a fost planificată pentru revizia generală, conform recomandărilor Manualului de Mentenanţă al producătorului turbinei cu gaze. Reparaţiile majore ale centralei au loc o dată la şase ani.
ELCEN a fost înfiinţată pe 18 decembrie 2002, ca filială a Termoelectrica, prin reorganizarea acesteia. În prezent, Ministerul Energiei este acţionarul majoritar al ELCEN, deţinând 97,51% din titlurile companiei.
Electrocentrale Bucureşti este cel mai mare producător de energie termică din Capitală (90%) şi din ţară (40%). Societatea asigură şi 4,8% din energia electrică produsă la nivel naţional. Pentru 2014, ELCEN estimează o cifră de afaceri de aproximativ 1,6 miliarde lei şi un profit brut de 31 milioane lei.