Târgul de Turism al României, ediţia de toamnă, a debutat astăzi la complexul Romexpo din Capitală. Ajuns la a XXXII-a ediţie, evenimentul rămâne cel mai mare de acest fel din ţara noastră şi reuneşte acum 200 companii de profil din 12 ţări, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
Florin Jianu, ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, a declarat că prezenta ediţie "include 200 de companii de-a lungul a 7000 de mp.
"Statisticile indică faptul că în 2014, până în acest moment, România înregistrează o creştere de 11% în ceea ce priveşte numărul turiştilor străini raportat la anul 2013. În vederea susţinerii acestei creşteri, până la sfârşitul anului, vom inaugura 100 de Centre de Informare Turistică. Astăzi, vom înmâna 10 contracte în vederea lansării aceste iniţiative", a mai spus ministrul, la ceremonia de inaugurare a târgului.
Primele zece localităţi care au semnat contractele de finanţare pentru centre de informare şi promovare turistică sunt Târgu-Jiu (Gorj), Horezu (Vâlcea), Caracal (Olt), Zărneşti (Braşov), Târgovişte (Dâmboviţa), Zalău (Sălaj), Orşova (Mehedinţi), Seini (Maramureş), Sângiorgiu de Pădure (Mureş) şi Breaza (Prahova).