Educaţia sexuală în şcoli face "valuri" în afara acestora

Educaţia sexuală în şcoli reprezintă un subiect foarte fierbinte, un altul care îm­parte societatea în două tabere aflate pe poziţii ireconciliabile.

Din nefericire pe marginea acestui subiect se exprimă pe lângă oameni care au competenţa să o facă şi persoane care nu dispun de niciun fel de argumente şi livrează doar sloganuri, mai vechi sau mai noi. Numeroase persoane de pe scena publică s-au exprimat clar vizavi de acest subiect. Există şi politicieni cunoscuţi care admit că e greu de luat o decizie. Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat, referitor la proiectul privind educaţia sexuală în şcoli, că este vorba de un subiect care ţine de conştiinţă şi că este foarte greu de luat o decizie la nivelul coaliţiei care să susţină un punct de vedere unitar: "E vorba de un subiect care ţine de conştiinţă şi e foarte greu de luat o decizie la nivelul coaliţiei să susţină un punct de vedere unitar. E adevărat, am discutat acest subiect, s-au exprimat puncte de vedere, păreri, încă nu s-a luat o decizie în coaliţie şi de altfel este o decizie că ceea ce am discutat toţi este vorba de o anumită dificultate de a putea impune o anumită decizie care se ia la nivelul coaliţiei către toţi parlamentari din coaliţie. Trebuie să se ajungă la o formă de echilibru care să satisfacă, pe de o parte, părinţii care sunt îngrijoraţi că ar putea fi folosită educaţia în şcoli într-un sens nepotrivit pentru copiii lor şi cei care susţin, pe bună dreptate, că este nevoie de o educaţie şcolară". Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirma că actuala programă de educaţie sanitară, care să includă şi educaţia sexuală, în şcoli, este una foarte bună şi că elevii ar trebui să se înscrie din start la acest curs opţional, cu posibilitatea de a se retrage, pe parcurs, din diferite motive.

O poziţie clară are şi Biserica Ortodoxă Română. Patriarhia Română a transmis precizări în legătură cu "aşa-zisa «educaţie sexuală»", despre care spune că este "obiectul unor mari presiuni ONG-istice şi partinice. Instituţia consideră că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pentru întreaga viaţă: "Patriarhia Română, dar şi celelalte Biserici din România, pledează ferm pentru disocierea programelor şcolare de orice tip de ideologie, precum «ideologia de gen» sau de «recomandările» ideologizant-alienante cuprinse în Documentul Biroului Regional OMS pentru Europa şi BZgA, intitulat «Standarde pentru educaţia sexuală in Europa - un cadru pentru factorii de decizie politică, specialişti şi autorităţi din domeniul educaţiei şi sănătăţii». Ideologizarea informaţiilor transmise elevilor in cadrul şcolar, care trebuie sa rămână unul curat şi neutru ideologic, inclusiv pe teme legate de sexualitate, este în totală contradicţie cu scopul real şi ultim al educaţiei: formarea omului în spiritul celor mai înalte valori morale şi al eticii virtuţii ca expresie a echilibrului şi normalităţii. Dincolo de sofismul, adică de minciuna ambalată «credibil», prin care se transmite obsesiv-compulsiv ideea că «avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectaţi cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume» din cauza absenţei din programa şcolară a unei materii obligatorii numite «educaţie sexuală», dincolo de această asiduă încercare de manipulare se află, în realitate, adevăratele cauze ale acestor triste, prin nefirescul lor, statistici: disoluţia familiei şi abandonul şcolar. Niciunul dintre vehemenţii apostoli ai sexualizării vieţii copiilor de la vârste cât mai fragede, inclusiv prin propagarea în şcoli a aberantei, toxicei «ideologii de gen» , nu pare interesat de remedierea acestor cauze reale ale începutului precoce al unei vieţi sexuale dezordonate cu consecinţe dramatice pentru copii şi adolescenţi, ci doar de introducerea cu orice preţ în şcoli, chiar fără acordul părinţilor (locuiţi de «himere medievale»), a unei materii dovedit ideologiza(n)te, deci deformatoare de firesc şi de realitate. Iată, parafrazate, câteva dintre «înţeleptele» recomandări & înaltele standarde educaţionale cuprinse în documentul menţionat, despre care nu se discută însă deloc în spaţiul public sau decizional politic cu privire la viitoarele conţinuturi ale unei materii prezentate ca «salvatoare» a copiilor şi adolescenţilor. Au fost aduse vreodată la cunoştinţa părinţilor din România aceste «standarde» de «educaţie sexuală» ce trebuie atinse de copii? În tabelul prezentat în documentul OMS, pe grupa de vârstă 0-4 ani, trebuie predat despre masturbarea timpurie, despre bucuria şi plăcerea atingerii propriului corp, iar la abilităţile de dezvoltat intră şi exprimarea propriilor necesităţi ale copiilor, dorinţe şi limite, în contextul jocului de-a medicul. Între 4-6 ani, copilul trebuie informat iar despre masturbarea timpurie şi despre bucuria şi plăcerea atingerii propriului corp, dar şi despre sentimentele sexuale apropiere, plăcere şi excitare. Trebuie informat şi despre relaţiile de familie şi relaţiile dintre persoane de acelaşi sex, pentru acceptarea diversităţii şi respectul faţă de diferitele stiluri de viaţă. Între 6-9 ani copilul trebuie informat în continuare despre masturbare şi auto-stimulare, dar şi despre actul sexual. Trebuie predat şi despre prietenie şi dragoste faţă de persoanele de acelaşi sex. Pentru intervalul 9-12 ani este iar menţionată masturbarea, alături de orientarea sexuală şi prima experienţă sexuală. La abilităţi trebuie învăţat despre luarea deciziilor conştiente dacă să aibă relaţii sexuale sau nu, să le refuze pe cele nedorite. Între 12-15 ani este, previzibil, nevoie de predat despre masturbare şi orgasm, despre modul în care adolescentul trebuie să se bucure de actul sexual, fără grabă".

Biserica oferă argumente, un "decalog", în susţinerea poziţiei sale: "1. Constituţia României prevede: «părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine» (art. 29, alin. 6); de asemenea, «libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale» (art. 29, alin. 1); aşadar, nu există niciun temei obiectiv pentru ca Statul să impună un model ideologic în educaţia copiilor, peste acordul şi convingerile părinţilor. 2. Totodată, în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului se arată: «părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor» (art. 51, alin. 2). 3. Conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, «educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viaţă, conform intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul vieţii» (art. 4); aşadar, finalitatea nu este conectarea minţii elevilor la ideologii invariabil nocive, fapt probat constant în istoria contemporană a umanităţii. 4. Potrivit art. 65, alin. 4 şi 5 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, «Planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Curriculumul la decizia şcolii se constituie atât din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, cât şi din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în urma consultării elevilor, părinţilor şi pe baza resurselor disponibile, stabileşte curriculumul la decizia şcolii.» Aşadar, Planurile-cadru şi programele şcolare sunt elaborate de către Ministerul Educaţiei, nu prin lege adoptată de Parlamentul României. 5. În planul curriculumului şcolar formal, responsabilităţile educaţionale nu pot fi atribuite decât personalului didactic, certificat în acest sens. 6. Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pe aceştia pentru întreaga viaţă. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite ţări au demonstrat că o astfel de abordare a educaţiei copiilor a avut ca urmare începerea vieţii sexuale mai devreme, cu implicaţiile de rigoare, fără vreo îmbunătăţire în plan social. 7. În unele state ale Uniunii Europene, educaţia sexuală este organizată în cadrul altor discipline şcolare (Austria, Grecia, Irlanda, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania), iar în altele, ca disciplină distinctă, neavând caracter obligatoriu (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia, Lituania, Polonia). 8. În România, studierea temelor specifice educaţiei pentru viaţă şi sănătate se realizează în cadrul disciplinei şcolare obligatorii Consiliere şi dezvoltare personală, căreia i se alocă deja o oră/săptămână în Planul-cadru pentru învăţământul gimnazial. De asemenea, în sistemul public de învăţământ românesc există deja discipline opţionale, ofertate la nivel naţional, care abordează aspecte privind educaţia pentru viaţă: Educaţie pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul. 9. În ţara noastră, numeroase şi reprezentative asociaţii din societatea civilă şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele educaţiei sexuale asupra copiilor. Aceste asociaţii şi-au prezentat poziţia în mod public şi au propus soluţii alternative, în care accentul cade pe educaţia pentru familie. Considerăm că pregătirea pentru viaţa intimă şi de familie trebuie să fie lăsată în primul rând în sarcina familiei care poate aprecia corect şi obiectiv stadiul de dezvoltare psiho-fizic, intelectual şi emoţional al copilului. 10. Potrivit raportului «Sarcina la adolescente în România», realizat de reprezentanţa UNICEF în România şi de Asociaţia SAMAS în anul 2020, «persoanele cu cel mai scăzut nivel de educaţie au cele mai multe sarcini (31,7%), de peste trei ori mai mare decât cele care au absolvit învăţământul obligatoriu sau ani de liceu». În acest sens, precizăm că, din anul 2009, Patriarhia Română a iniţiat şi a dezvoltat proiectul «Alege Şcoala!», în vederea prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi a combaterii abandonului şcolar, prin implementarea unor programe de sprijin pentru creşterea accesului şi participării la educaţie. Grupul ţintă, înregistrat şi monitorizat, cuprinde peste 33.000 de copii vulnerabili, la care se adaugă un număr cel puţin egal de copii care au beneficiat indirect de activităţile desfăşurate. Acest proiect educaţional, apreciat în România şi la nivelul instituţiilor europene, reprezintă un model de parteneriat Familie - Biserică - Şcoală. Proiectul «Alege Şcoala!» a ajuns la cea de-a zecea etapă pe parcursul a două programe operaţionale (Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - POSDRU şi Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 - POCU), valoarea totală a finanţării fiind de aproximativ 20 de milioane de euro".

De pe astfel de poziţii este clar că nu poa­te fi vorba despre niciun fel de dialog pe marginea acestui subiect sensibil.