Electrica anunţă rezultatele financiare pentru 2024

M.B.
Piaţa de Capital / 28 februarie

Electrica anunţă rezultatele financiare pentru 2024

Grupul Electrica a raportat o creştere a principalilor indicatori financiari faţă de bugetul aprobat pentru 2024, în ciuda unui context economic marcat de volatilitate, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. EBITDA a fost de 1.561,4 milioane de lei, cu 3,5% peste valoarea bugetată, iar profitul net s-a ridicat la 363,5 milioane de lei, în creştere cu 37,2% faţă de nivelul estimat iniţial.

Comparativ cu 2023, veniturile operaţionale au scăzut cu 17,8%, până la 10.966,2 milioane de lei, iar profitul net s-a diminuat cu 41,4%, fiind influenţat în principal de segmentul de furnizare. Acesta a fost afectat de reducerea veniturilor din plafonare, ca efect al modificărilor legislative, şi de scăderea cu 2,6% a cantităţilor de energie furnizate pe piaţa cu amănuntul.

"Grupul Electrica încheie anul 2024 cu rezultate financiare consolidate peste aşteptări, demonstrând capacitatea de a naviga eficient într-un mediu economic complex. Profitul net a înregistrat o creştere de 37,2% peste nivelul bugetat. EBITDA s-a situat cu 3,5% peste estimările iniţiale, reflectând eficienţa operaţională şi robusteţea modelului de afaceri", a declarat Alexandru Chiriţă, CEO Electrica, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

Pe segmentul de distribuţie a energiei electrice, veniturile au crescut cu 5,9% faţă de 2023, atingând 4.673,1 milioane de lei, susţinute de majorarea tarifelor de distribuţie şi creşterea volumelor distribuite cu 4,2%. Pe de altă parte, segmentul de furnizare a înregistrat o scădere de 11,3% a veniturilor, până la 6.454,9 milioane de lei, din cauza reducerii consumului şi a ajustării veniturilor din plafonare, potrivit comunicatului.

La finalul anului 2024, volumul de energie electrică distribuit a fost de 17,77 TWh, în creştere cu 4,2% faţă de anul precedent. Electrica Furnizare a raportat un volum de energie furnizat pe piaţa cu amănuntul de 7,6 TWh, în scădere cu 2,6%, fiind afectat de tendinţa generală de reducere a consumului de electricitate.

Grupul Electrica continuă să îşi extindă portofoliul de producţie de energie regenerabilă, având în derulare proiecte cu o capacitate totală de aproximativ 300 MW. La nivel de investiţii, operatorul de distribuţie DEER a realizat şi pus în funcţiune în 2024 investiţii de 808 milioane de lei, reprezentând 112,5% din valoarea planificată pentru acest an.

Rezultatele financiare sunt preliminare şi neauditate, iar raportul final va fi publicat pe 28 martie 2025, conform calendarului financiar.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3023
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0281
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.4318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb