Elveţia vrea înăsprirea reglementărilor în cazul preluăriilor companiilor de către firme străine

J.P.
Internaţional / 25 august 2021

Elveţia vrea înăsprirea reglementărilor în cazul preluăriilor companiilor de către firme străine

Elveţia a propus miercuri un nou mecanism pentru a examina şi aproba preluările de companii de către ţări străine sau investitori sprijiniţi de stat, răspunzând presiunilor din partea Parlamentului pentru revizuirea accesului nerestricţionat, transmite Reuters, citat de Agerpres.

În comunicatul Guvernului nu se specifică ce ţări sunt vizate dar, după ce compania chineză de stat ChemChina a achiziţionat în 2016 firma elveţiană Syngenta, au sporit cererile de a împiedica firmele din China să preia companii din diverse sectoare şi de a limita investiţiile chineze.

"Principala ameninţare va veni probabil din partea investitorilor apropiaţi de stat. În consecinţă, preluările de către statele străine sau investitori sprijiniţi de stat în toate sectoarele ar trebui să fie raportate şi supuse aprobării", se arată în proiectul de lege al autorităţilor elveţiene.

Încă nu au fost anunţate domeniile în care investitorii privaţi străini trebuie să solicite aprobarea pentru preluări.

În acelaşi timp, Elveţia vrea să prezerve deschiderea către investiţiile străine şi atractivitatea sa ca centru de afaceri. De asemenea, autorităţile se vor asigura că legislaţia privind controlul investiţiilor este compatibilă cu dreptul internaţional.

Recent, conform unui document consultat de Reuters, Comisia Europeană a propus extinderea controlului asupra investiţiilor străine în blocul comunitar, parte a eforturilor de a împiedica firmele din China să preia companii europene din diverse sectoare.

Supervizarea investiţiilor străine în statele membre UE va începe în următoarele luni, iar Comisia Europeană propune extinderea controlului la noile proiecte din domeniul apărării, energiei nucleare şi comunicaţiilor prin satelit.

Documentul marchează primul pas al eforturilor UE de a rezista la concurenţa firmelor de stat din China, care vor să domine industria şi să absoarbă cunoştinţele europeană.

Conform documentului, când sunt anunţate preluări străine, guvernele UE vor fi obligate să prezinte Executivului comunitar detaliile, în zone ca media, transport şi comunicaţii. Dacă controlul va fi extins, vor fi incluse şi proiectele din domeniul apărării, energiei nucleare şi comunicaţiilor prin satelit.

Transferul tehnologiilor către o ţară din afara UE este văzută ca un risc la adresa intereselor strategice ale blocului comunitar în privinţa unor tehnologii pe care firmele chineze de stat caută să le achiziţioneze.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb