Emerson sărbătoreşte 15 ani de prezenţă în Cluj-Napoca

G.U.
Companii / 2 septembrie 2021

Emerson sărbătoreşte 15 ani de prezenţă în Cluj-Napoca

Emerson, companie americană de tehnologie, inginerie şi producţie, sărbătoreşte 15 ani de prezenţă pe piaţa locală din Cluj-Napoca, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Aniversarea marchează o etapă importantă în procesul de inovaţie şi extindere, compania fiind unul dintre cei mai importanţi angajatori la nivel local şi regional. Pe lângă încununarea unui lung parcurs de succes, evenimentul aniversar pune în perspectivă şi noile planuri ale Emerson pentru următorii 15 ani.

La eveniment au participat reprezentaţii Ambasadei Statelor Unite ale Americii, ai autorităţilor locale şi ai instituţiilor de învăţământ superior. Au fost prezenţi: David Muniz, ambasador interimar al SUA la Bucureşti, Irina Munteanu, sub-prefectul judeţului Cluj, Camelia Sălcudean, sub-prefectul judeţului Cluj, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Istvan Vakar, vice-presedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Dan Ştefan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Prof. univ. dr. ing. Vasile Ţopa, rectorul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, Conf. univ. dr. Christian SĂCĂREA, prorector al Universităţii Babeş-Bolyai, Alina Negru, Director Emerson Cluj şi John Nita, Preşedinte Emerson Automations Solutions Europe.

"Făcând o restrospectivă a ultimilor ani, pot spune că am valorificat fiecare oportunitate, ne-am depăşit limitele şi am dezvoltat soluţii durabile. Am dezvoltat cu succes o serie de 11 start-up-uri de producţie, două centre de afaceri importante care susţin ambele platforme de afaceri Emerson la nivel european şi global, un hub de inginerie şi patru centre de servicii HR, IT, logistică şi financiar", a menţionat Alina Negru, Director Emerson Cluj.

Potrivit comunicatului, compania a abordat mai multe direcţii de cooperare cu universităţile locale, printre care şi programe de mentorat pentru studenţi, peste 10 ediţii de programe de practică de vară şi programe de internship. Anul acesta compania a inaugurat un laborator tehnic în cadrul Facultăţii de Chimie a Universităţii Babeş-Bolyai şi a modernizat laboratorul Emerson de la Universitatea Tehnică, din cadrul facultăţii de Automatică şi Calculatoare, folosind cele mai noi tehnologii şi soluţii de automatizare, de tipul Industry 4.0.

"La Cluj, Emerson este de 15 ani acasă, face parte din comunitate şi este alături de ecosistemul nostru de inovare, atât pentru a contribui la arhitectura proceselor strategice pentru un viitor cu locuri de muncă şi o comunitate dezvoltată în inima Transilvaniei, cât şi pentru a susţine tinerii, sau iniţiativele din domenii conexe, atât de importante pentru o ridicată calitate a vieţii. Viitorul aparţine cu siguranţă celor curajoşi, iar alături de parteneri de drum motivaţi, creativi şi cu misiune, viitorul nostru aici, la Cluj-Napoca promite să fie unul foarte bun. La mulţi ani, Emerson" este mesajul transmis de primarul Emil Boc cu ocazia aniversării.

Un viitor dedicat dezvoltării, inovaţiei şi sustenabilităţii

Pentru următorii 15 ani, Emerson îşi propune ca scop principal dezvoltarea continuă şi reproiectarea soluţiilor oferite, înglobând toate cunoştinţele acumulate în urma experienţelor de până acum, se menţionează în comunicat.

"În 15 ani, am crescut la peste 2900 de angajaţi, am realizat investiţii de peste 160 milioane de dolari, respectiv o cifră de afaceri de 241 milioane de dolari în anul fiscal trecut. Vom continua să ne dezvoltăm în toate domeniile noastre de activitate: operaţiuni, centre de afaceri şi grupuri de servicii funcţionale. Şi, în acelaşi timp, rolurile şi responsabilităţile noastre vor deveni mai complexe, vom proiecta şi implementa noi procese, digitalizarea fiind un element central", a mai adăugat Alina Negru.

De asemenea, sustenabilitatea va rămâne şi de acum înainte un pilon strategic fundamental în practicile de operare ale Emerson, ea regăsindu-se de altfel în toate practicile de business şi reprezentând unul dintre factorii importanţi care au contribuit la succesul înregistrat până acum.

Site-ul din Cluj este alimentat integral cu energie regenerabilă, iar compania îşi sporeşte eforturile şi rămâne dedicată angajamentului de a reduce amprenta de carbon, de a diminua cantitatea de deşeuri şi a-şi aduce contribuţia pozitivă asupra societăţii în care activează. Emerson va continua să dezvolte comunitatea STEM (Science, Technology, Engineering & Mathematics) la nivel local, prin investiţia în dezvoltarea programelor existente, respectiv dezvoltarea unor noi programe, cu scopul de a promova şi susţine educaţia STEM prin parteneriatele cu mediul academic şi autorităţile clujene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb