Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au avut o evoluţie mixtă vineri. Scăderi mari au fost consemnate de titlurile companiilor miniere, ca urmare a declinului cotaţiilor metalelor de bază.
Acţiunile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, au urcat cu 1,7%, la 30,01 euro. BNP a căzut de acord cu guvernul belgian în privinţa noilor termeni ai achiziţiei diviziilor locale bancare şi de asigurări aparţinând grupului "Fortis".
Acţiunile "Credit Agricole" SA, a doua bancă din Franţa, au scăzut cu 3,8%, la 9,54 euro. Directorul executiv al instituţiei, Georges Pauget, a declarat că aceasta şi-a extins operaţiunile de administrare a activelor în special în Orientul Mijlociu şi Asia, drept pentru care nu va face achiziţii în următoarele luni.
Titlurile băncii britanice "Royal Bank of Scotland Group" Plc au crescut cu 4,8%, la 22 pence.
Acţiunile "BHP Billiton
Titlurile "Eramet" SA, producător francez de nichel, au scăzut cu 7,2%, la 123,9 euro. Acţiunile "Xstrata" Plc, al patrulea producător mondial de cupru, au pierdut 12%, ajungând la 565,5 pence.
Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cea mai mare oţelărie din Germania, au scăzut cu 4,6%, la 15,94 euro. Titlurile "Salzgitter" AG, a doua oţelărie germană, au coborât cu 3,5%, la 57,08 euro.
Titlurile "Hypo Real Estate Holding" AG
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 1%, la 4.149,64 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,2%, la 2.973,92, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 2%, la 4.338,35.
• SUA, în declin
Acţiunile tranzacţionate la bursele americane au scăzut vineri, pe motiv că tot mai multe companii anunţă rezultate dezamăgitoare. În plus, piaţa a fost influenţată în mod negativ de publicarea cifrelor oficiale din care rezultă că economia SUA a consemnat, în trimestrul patru din 2008, cel mai important declin din ultimii 26 de ani (-3,8%).
Acţiunile "Procter & Gamble" Co., cel mai mare producător mondial de bunuri de larg consum, au scăzut cu 6,4%, la 54,50 dolari. Titlurile "Alcoa" Inc., cel mai mare producător mondial de aluminiu, au coborât cu 7,7%, la 7,79 dolari. Acţiunile "Caterpillar" Inc., cel mai mare producător mondial de buldozere, au pierdut 3,1%, ajungând la 30,85 dolari.
Indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 2,3%, la 825,88 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,8%, la 8.000,86, Nasdaq Composite - cu 2,1%, la 1.476,42.
• Asia, pe trend descendent
Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut vineri, pentru prima oară în ultimele patru zile, în principal titlurile băncilor şi ale societăţilor tehnologice, ca urmare a declinului record al producţiei industriale în Japonia. O influenţă negativă au avut-o şi estimările pesimiste lansate de companii în privinţa rezultatelor financiare pe anul curent.
Acţiunile "Toshiba" Corp., cel mai mare producător de cipuri din Japonia, au scăzut cu 17%, la 318 yeni. Compania aşteaptă pierderi, din cauza cererii slabe.
Titlurile "Nintendo" Co., societatea japoneză care produce consolele video Wii, au coborât cu 12%, la 28.300 yeni. Compania şi-a redus cu 33% estimarea pentru profitul pe anul fiscal curent, care se încheie în 31 martie.
Acţiunile "Kyocera" Corp., al patrulea producător mondial de baterii solare, au coborât cu 5,6%, la 5.880 yeni. Compania şi-a redus cu 64% estimarea de profit. Titlurile "Fanuc" Ltd., cel mai mare producător mondial de roboţi industriali, au pierdut 6,7%, stabilind un curs de 5.460 yeni.
Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă din Japonia, au coborât cu 3,2%, la 510 yeni. Titlurile "Mizuho Financial Group" Inc., a doua bancă niponă, au coborât cu 7,4%, la 227 yeni.
Acţiunile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă europeană, care controlează două bănci în Hong Kong, au scăzut cu 2,9%, la 60,80 dolari HK.
Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare constructor auto din Japonia, au coborât cu 4,1%, la 2.925 yeni. Compania a oprit pentru cinci zile lucrul la fabrica din Mexic.
Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră din lume, au crescut cu 3,5%, la 42,15 dolari australieni. Compania a acceptat să vândă un proiect din Argentina şi o mină din Brazilia către "Cia. Vale do Rio Doce", pentru 1,6 miliarde de dolari SUA, ca să-şi poată reduce datoriile.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 3,1%, la 7.994,05 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong a urcat cu 0,9%, la 13.278,21, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,4%, la 3.540,70.